Soarta Palatul Securităţii, disputată de autorităţi

Data publicării:
palat securitate

Cândva o construcţie impunătoare, fostul palat al Securităţii Statului nu mai este decât o umbră palidă a ceea ce a fost odinioară. Abandonată de aproape 10 ani, clădirea a ajuns într-o stare avansată de degradare, prezintă risc seismic şi a fost vandalizată de oamenii străzii. Din cauza stării şubrede a clădirii, actualul proprietar, Universitatea "Dunărea de Jos", doreşte să scape de ea pentru a construi un nou imobil.

Cezar Bichescu, director investiţii Universitatea "Dunărea de Jos": "O reparaţie capitală cu consolidare şi tot ce trebuie ajunge de două ori mai scump decât a dărma şi a pune o clădire nouă. S-au făcut demersurile, s-au cerut avizele. Dar din păcate la Direcţia de Cultură în momentul în care s-a solicitat, a venit aviz negativ."

Mai mult decât atât, Direcţia Judeţeană pentru Cultură a mers mai departe şi a înaintat o solicitare către Ministerul Culturii pentru ca imobilul să fie inclus în lista monumentelor istorice.

Marius Mitrof, consilier Direcţia Judeţeană pentru Cultură: "Cei de la Universitatea <<Dunărea de Jos>> au fost înştiinţaţi în momentul în care li s-a acordat avizul nefavorabil, în acel aviz menţionându-se că s-a declanşat şi procedura de clasare."

În timp ce conducerea Universităţii contestă decizia Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi vor să vadă clădirea demolată, istoricii spun că imobilul trebuie salvat deoarece are o însemnătate istorică. Un prim pas ar fi includerea clădirii într-un proiect de restaurare, urmând să se amenajeze un Muzeu al Comunismului.

Amintiri dureroase îl leagă de această clădire şi pe gălăţeanul Mihai Dionisie, în vârstă de 82 de ani, unul dintre supravieţuitorii regimului de exterminare din închisorile Gherla, Jilava, Aiud, Baia Sprie, Periprava şi Galaţi. În dimineaţa zilei de 2 aprilie 1952, a fost arestat împreună cu alţi nouă colegi de la Grupul Şcolar CFR din Galaţi. A fost legat la ochi şi dus la Securitate.

Mihai Dionisie, fost deţinut politic: "Am cerut pe ce bază mă arestează. Mandat de arestare. A scos pistolul şi a spus: ăsta e mandatul de arestare. Am ajuns la Securitate şi m-au băgat în celulă. Ne torturau în camerele de anchetă sau în camerele la subsol unde să nu se audă zgomot, pentru că mai ţipai, plângeai, te durea tot ce se întâmpla cu tine."

Mihai Dionisie a fost considerat duşman al poporului şi a stat închis în beciurile Securităţii 9 luni, după care a fost dus la Penitenciarul Galaţi.

Clădirea în care au fost anchetaţi şi chinuiţi sute de deţinuţi politici a fost construită la începutul secolului XX, primul proprietar fiind o familie înstărită din Galaţi. Pe perioada comunismului, între 1956-1970 a fost sediul Securităţii Statului, iar după Revoluţie clădirea a intrat în patrimoniul Universităţii "Dunărea de Jos", funcţionând acolo un club sportiv, apoi Facultatea de Sport şi de Arte.

Reporter: Cornelia Mazilu
Operator: Ionuţ Mocanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
România caută surse alternative de petrol după decizia Kazahstanului. Carburanții s-au scumpit deja
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...