Spectacol pe Dunăre, la Brăila. Mii de oameni au asistat pe faleza Dunării la festivităţi dedicate Zilei Marinei

Data publicării:
ziua marinei1

Intonarea imnului naţional al României a dat startul sărbătorii dedicate Zilei Marinei.

În tot acest timp, oamenii strânşi pe faleză au aşteptat cu nerăbdare exerciţiile tactice.

În cadrul unei simulări de război, navele militare şi-au prezentat dotările şi mai ales tacticile de luptă.

Zeci de focuri de mitraliere şi salve de tun au răsunat pe toată faleza brăileană. Însă, de departe, jocurile marinăreşti au fost atracţia festivităţilor. Ele au început cu botezul primit de cel mai tânăr dintre marinari.

Proba de îndemânare a devenit deja tradiţională. Cei mai curajoşi au mers pe un buştean uns cu vaselină până la steagul amplasat la capătul opus al acestuia. După câteva încercări nereuşite, unul dintre concurenţi a străbătut traseul.

Pentru performanţa lui, bărbatul a premit din partea organizatorilor un porc. Eforturile concurenţilor, dar mai ales ale militari au fost apreciate de pe mal, de către spectatori.

"Frumos, spectaculos. Ceva inedit. Nu vezi oricând şi marinarii merită toate laudele pentru realizare" a spus un spectator.

"Cred că este uimitor, este foarte frumos. Este ceva dferit. Nu am văzut niciodată aşa ceva" a declarat încântat alt participant.

Ziua Marinei Române s-a aniversat pentru prima dată în 1902, la 15 august, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.

Reporter: Adrian Obreja
Operator: Luigi David

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri