Spital uitat de autorităţi

Data publicării:
spital nicoresti

Spitalul de la Nicoreşti a fost construit în 1892, din ordinul regelui Carol I al României.

La parter a funcţionat o secţie de maternitate, pediatrie şi radiologie, iar la etaj era secţie de neuropshiatrie infantilă.

În 2001, în urma unei decizii a Ministerului Sănăţii, spitalul a fost desfiinţat, abandonat şi lăsat să se transforme într-un focar de infecţie.

Toader Iacoboaie, medic Spitalul Nicoreşti: "Arată ca locuinţele de la Cernobâl. Dezastru, jalnic".

Toader Iacoboaie a fost medic la spitalul din Nicoreşti timp de 25 de ani. Povesteşte că unitatea deservea locuitorii din cinci comune şi avea un personal medical foarte pregătit.

Toader Iacoboaie, medic Spitalul Nicoreşti: "Era foarte dotat, aprovizionat şi cu medicamente, aveam laborator".

Dacă odinioară spitalul era plin de pacienţi, acum secţiile sunt pustii şi totul arată dezolant: geamuri sparte, pereţi crăpaţi şi scorojiţi, faianţă căzută şi instalaţii electrice furate.

După ce spitalul a fost închis, o parte dintre pacienţi au fost transferaţi la alte unităţi medicale, însă cei mai mulţi au fost adoptaţi de o fundaţie de voluntari din America.

Bruce Tanner, fondator Fundaţia Tanner România Mission: "Erau sub orice critică condiţiile, prost hrăniţi şi îngrijiţi cu prea puţine îngrijitoare". 

Impresionat de soarta copiilor din spital, Bruce Tanner a decis să rămână în sat şi să aibă grijă de ei.

Bruce Tanner, fondator Fundaţia Tanner România Mission: "Asta este ocupaţia noastră, asta este viaţa noastră, fără asta nu avem motiv de viaţă". 

Autorităţile din Nicoreşti au cerut Consiliului Judeţului să administreze clădirea, însă fără răspuns.

Gheorghe Grădinaru, viceprimar comuna Nicoreşti: "Facem în continuare demersuri. Vom contribui cu fonduri atât din fondurile locale, cât şi de la Guverm ca să reparăm acest spital".

"În ruină, păcat. Cum să nu avem nevoie de un spital aici" spune un localnic.

Un milion de euro. De atât ar fi nevoie pentru ca fostul spital să fie renovat, proiect de care Consiliul Judeţului, actualul administrator al clădirii, nici nu vrea să audă.

Nicolae Bacalbaşa, preşedinte CJ Galaţi: "Orice proiect extravagant şi costisitor este o crimă. Noi suntem săraci. Cel mai bine ar fi cred să îl înstrăinăm". 

În judeţul Galaţi, în ultimii 15 ani, trei unităţi spitaliceşti au fost închise. Este vorba de spitalele din localităţile Nicoreşti, Iveşti şi Corod.

Reporter: Cornelia Mazilu

Operator: Ionuţ Mocanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Scandalul de la ANM ia amploare. Diana Buzoianu explică de ce nu poate fi demisă directoarea Elena Mateescu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce s-a despărțit Cheloo de prima soție. Daniela Niculescu rupe tăcerea despre mariajul lor: „A plâns”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Selma Blair, arestată după ce a făcut scandal la bordul unui avion. Actrița ar fi mușcat o însoțitoare de zbor
Adevarul
„Timpul este inamicul nostru”. Avertisment despre apărarea României și ritmul lent al înzestrării
Newsweek
Cum a ajuns pensia specială a magistraților 25.400 lei, cât 9 pensii medii? Sau cât 25 pensii de invaliditate
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Jason Momoa a apărut alături de cei doi copii ai săi pe covorul roșu la premiera filmului „Street Fighter”