Zile dedicate lecturii

Data publicării:
targ carti

Până pe 1 iunie, Aleea Domnească din centrul oraşului, s-a tranformat într-o librărie uriaşă. Încă de miercuri, zona a fost împânzită de gălăţenii pasionaţi de lectură.

Din prima zi sunt aici pentru că este foarte important să vezi această expoziţie de cărţi care este foarte interesantă. Pentru Galaţi e bine aşa ceva pentru că se crează o emulaţie. Lumea mai cumpără, mai studiază, vede, se hotărăşte" spune un gălăţean.

„Salut momentul acesta din fiecare an. Deocamdată mă iniţiez, dar o să mai trec peste o zi, două şi o să văd. Ei mai aduc câte ceva. Urmăresc în fiecare an fenomenul" povesteşte alt localnic.

Peste 40 de standuri vor fi deschise de dimineaţă până seara pentru gălăţeni. 234 de edituri din ţară, dar şi din America, Chişinău, Polonia, Italia şi Spania au venit cu cele mai noi volume. Unii vizitatori au şi cumpărat cărţi încă de la deschidere.

„Este foarte frumos. Chiar am cumpărat o carte. „Jurnalul unei mame de înger", este inspirat dintr-o faptă reală şi chiar mă interesează" spune un cumpărător.

Ilie Zanfir, director Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia" Galaţi: „Au peste 9.500 de titluri în oferta pe care o vedeţi la aceste frumoase căsuţe din lemn. Mie îmi place să le numesc mini-librării."

Pentru reprezentanţii editurilor un astfel de festival reprezintă momentul ideal pentru a-şi prezenta cele mai noi cărţi. Iar participarea numeroasă chiar din prima zi le dă speranţe şi la vânzări cât mai mari.

Valentin Ajder, director editură Bucureşti: „Ce văd eu aici e un semn că se citeşte. Trebuie să păstrăm proporţia. Adică cititorii să fie mai mulţi decât scriitorii. Cartea a mers întotdeauna de la cei puţini la cei mulţi."

Ramona Neagu, reprezentanta unei edituri din Galaţi„Vrem să împărţim cu toţi gălăţenii oferta noastră generoasă de cărţi. Îi ademenim cu foarte multe promoţii. Absolut toate cărţile noastre sunt la reducere de la 10% la 50%, inclusiv noutăţile pe partea de fiction şi cartea de lectură."

Festivalul „Axis Libri" nu se limitează doar la expoziţie de carte. Pe parcusul celor şase zile, organizatorii pregătesc pentru gălăţeni mai multe activităţi.

Ilie Zanfir, director Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia" Galaţi: „Avem în program 230 de manifestări şi 110 scriitori şi personalităţi culturale, spirituale care îşi vor lansa aici cărţile."

Festivalul Internaţional al Cărţii „Axis Libri" se află la cea de-a şaptea ediţie.

Reporter: Mihaela Brazdeş
Operator: Bogdan Cazacu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate