800 de medici de familie din Iași, nevoiți să returneze bani către CJAS pentru că au eliberat rețete ilegal

Data publicării:
retete medicale

Tania Berstein este unul dintre cei aproape opt sute de medici de familie sancționați pentru eliberare de reţete unor pacienţi care erau deja internaţi într-o unitate medicală. Medicul a fost nevoit să returneze 6000 de lei.

„Încercăm să nu dăm reţete pacienţilor internaţi, dar vreau să spun că greşeala este după uşă. Pentru că în orice clipă, pacientul tău poate fi internat şi tu habar să nu ai,” a explicat medicul Tania Berstein, care dă și un exemplu: 

„Am avut un caz, era o vineri după-amiază, o pacientă programată de trei luni a venit să îşi ia reţeta şi, uitându-mă la mâna ei, am văzut că are o branulă. Ce aveţi doamnă? Sunt internată. Luni mă operez la Chirurgie de colecist. M-am internat în urgenţă.”

Până în prezent, reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate a recuperat aproape tot prejudiciul.

„Sumele au fost recuperate aproape în totalitate, mai puţin a celor furnizori care au ieşit din relaţia contractuală cu CAS Iaşi, suma ridicându-se la valoarea de 8.000 de lei,” a explicat Monalisa Artenie, purtător de cuvânt al CJAS Iaşi. 

Conducerea Societăţii Medicilor de Familie a dat în judecată Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în speranţa că banii vor fi recuperați. Procesul încă nu s-a finalizat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri