A doua şansă la educaţie

Data publicării:
a 20doua 20sansa 20la 20educatie-35655

Ionuţ Boz are 18 ani şi este în clasa a treia. Primele două le-a făcut cumulat într-un singur an, tot în cadrul programului ''A doua şansă''. Din cauza lipsurilor financiare de acasă, a ajuns la vârsta majoratului fără să ştie alfabetul.

''Am venit să învăţ. E greu fără şcoală. Acum scriu, citesc, dar nu chiar foarte bine. Vreau să termin opt-zece clase şi apoi am să-mi caut un loc de muncă'', spune Ionuţ Boz.

Învăţa singură acasă

Premianta clasei a treia este Oana Corobuţă o copilă de 16 ani. Spre deosebire de Ionuţ, citeşte cursiv.

Pentru a atinge această performanţă, cele 16 ore pe săptămână pe care le petrece la şcoală sunt insuficiente. A avut însă voinţă şi spirit autodidact.

''Eu învăţam acasă, chiar dacă nu mergeam la şcoală eu învăţam acasă să citesc şi să scriu'', spune Oana Corobuţă.

La ciclul secundar inferior este elev şi Andrei Onofraşi, în vârstă de 19 ani. S-a înscris în urmă cu trei ani în clasa a cincea, după ce a întrerupt studiile din cauza absenţelor pe care le făcea pentru că mergea la antrenamente la box şi apoi la culturism.

''Mi-a lipsit foarte mult şcoala. Voiam să fiu şi eu în rând cu ceilalţi'' (Andrei Onofraşi, elev)

''M-am gândit să vin aici să termin 10 clase, probabil nu o să fac tot timpul sport şi o să muncesc. Mi-a lipsit foarte mult şcoala. Voiam să fiu şi eu în rând cu ceilalţi'', spune Andrei Onofraşi.

In ciuda ambitiei de care dau dovada, doar jumătate din elevii care se înscriu la programul A doua şansă reuşesc să termine studiile. Pentru ei, un mare avantaj este că pot opta şi pentru un curs practic de tehnician în industria alimentară.

''La sfârşitul anului patru, după ce urmează un stagiu de pregătire practică de 720 de ore, ei pot obţine un certificat de competenţe, nivel de calificare doi pentru o meserie'', spune Corneliu Carpen, directorul Grupului Şcolar ''Virgil Madgearu''.

Programul ''A doua şansă'' se derulează din 2007 si de el pot beneficia persoanele fără studii, care au cu cel puţin trei ani mai mult decât ar trebui să aibă un elev în clasa la care vrea să se înscrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri