Activitatea la DSPM Iași, blocată după ce o mașină a fost ridicată

Data publicării:
masina ridicata

Bărbatul spune că in jurul orei 12:00 autoturismul său a fost ridicat de angajaţii primăriei din faţa Policlinicii. Omul susţine că după ce mai bine de jumătate de oră a căutat un loc în care să-şi lase maşina, nu a avut de ales şi a parcată-o pe trecerea de pietoni. Când a văzut că autovehiculul lipseşte, bărbatul a venit împreună cu fiul său la sediul Direcţiei de Servicii Publice. Aici situaţia s-a complicat deoarece omul a încercat să-şi recupereze maşina fără a plăti taxa de 430 de lei.

„Nimeni nu este responsabil să-mi spună dacă pot să-mi iau maşina. Dai banii, îţi iei maşina. Nu am banii aştia să-i plătesc pentru că nu mi se pare normal a plăti. În primul rând crează-mi să încalc legea şi după aceea sancţionează-mă,” a spus bărbatul.  În momentul în care angajaţii DSPM i-au interzis să mai intre în incinta unităţii, bărbatul împreună cu fiul său au blocat calea de acces. Din aceasta cauză, reprezentanţii Direcţiei au fost nevoiţi să ceară ajutorul echipelor de intervenţie din cadrul Poliţiei Locale şi unui echipaj de jandarmi.

Reprezentanţii municipalităţii spun că bărbatul nu-şi va primi maşina fără să achite taxa necesară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri