Sari la conținut

Anchetă finalizată la Maternitatea "E. Doamna". DSP: În cazul bebelușului născut mort, nu a fost culpă medicală

Ancheta în cazul bebelușului mort înainte de naștere a început în luna septembrie, după ce părinții i-au acuzat pe medicii de la Maternitatea "Elena Doamna" de neglijenţă. Tatăl copilului a reclamat ca soţia sa a stat o noaptea întreagă în sala de naşteri fără să primească îngrijiri de specialitate. După şapte ore de chinuri groaznice femeia a adus pe lume un făt mort, iar necropsia a arătat că acesta era decedat de mai bine de 24 de ore. În ciuda raportului medico-legal, medicii au susţinut cu tărie că au procedat ca la carte şi au dat vina pe aparate.

Răzvan Socolov, fostul director medical al Maternităţii ''Elena Doamna'' Iaşi declara în data de 12 septembrie: "Au fost făcute în timpul cât a stat în sala de naştere patru trasee de urmărire a stării mamei şi fătului, cardiotocografie, mai precis la ora 00:30, la 2:40, 4:50 şi 5:55." 

În aceeaşi zi, Constantin Ciobanu, tatăl copilului spunea: "La ora 4:50 şi 5:55, în sala de travaliu unde se afla soţia mea nu era absolut nimeni, nimeni, nimeni, numai infirmiera. Eram pe holurile spitalului şi mă uitam la uşa de la sala de travaliu."

După trei luni de anchetă, comisia de malpraxis din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a ajuns la concluzia că medicilor care s-au ocupat de caz nu le poate fi imputat nimic.

Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi: "În conformitate cu raportul de expertiză întocmit de expertul medical desemnat pentru acest caz, mă refer la domnul academician profesor universitar doctor Florin Stamatian, s-a constatat inexistenenţa unei situaţii de malpraxis pentru personalul medical sau pentru furnizorii de servicii medicale implicaţi desigur în furnizarea de servicii pentru pacienta Ciobanu Ioana."

"Normal că nu este culpă medicală având în vedere că nu a văzut-o niciun medic, niciun medic nu era prezent în noaptea respectivă în spital. M-aş fi aşteptat la adevăr. Adică poţi să-mi spui că ceva este negru când este alb," a spus Constantin Ciobanu, tatăl bebeluşului mort.

Singurele sancţiuni primite de medici au fost decise în urma anchetei interne din maternitate. Comisia a ajuns la concluzia că doctorii au tratat cazul superficial și a hotărât să le diminueze salariul cu 10 la sută pe o perioadă de trei luni. În plus, la recomandarea Ministerului Sănătăţii, Consiliul de Administraţie a decis demiterea manegerului unităţii sanitare şi a directorului medical. O anchetaăa Colegiului Medicilor este încă în desfăşurare în acest caz.

Etichete: iasi , video , comisie , maternitatea Elena Doamna , expertiza , Directia de Sanatate Publica

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale