Sari la conținut

Aparat absolut necesar pentru pacienți, nefolosit din cauza birocrației

Cu acest aparat, folosit în special în cazuri de osteoporoză, ar putea fi testaţi 70 la sută dintre pacienţii care ajung la Recuperare. Însă, în loc să fie folosit la capacitate maximă, dispozitivul pentru care spitalul a plătit din bugetul propriu aproape 50.000 de euro zace nefolosit într-o încăpere de la etajul unu al unității în aşteptarea avizului de funcţionare.

„Au intervenit costuri suplimentare privind reamenajarea, privind întocmirea autorizaţiei de funcționare, foarte, foarte greu am obţinut de la CNCAN Bucureşti documentele necesare pentru obţinerea autorizaţiei, iar acum avem promisiunea ca, în cel mult o săptămână, să primim şi autorizaţia pentru a putea funcţiona şi a nu mai trimite pacienţii în alte secţii,” a declarat Carmen Cumpăt, managerul Spitalului de Recuperare Iaşi. 

Specialiştii spun că osteodensitometrul este performant şi, în numai două minute, ar putea fi testată densitatea osoasă a bolnavilor.

„Adresabilitatea lui este foarte mare, ţinând cont de faptul că aici vin paciente din majoritatea secţiilor de la noi din spital şi e un aparat performant care poate face scanarea pe zona lombară, pe zona şoldului,” a explicat Lucian Dan, bioinginer medical. 

Pentru că singurul aparat de acest tip din spital nu poate fi folosit, bolnavii sunt direcţionaţi către alte clinici.

„Este un lucru regretabil, este foarte greu pentru oamenii care sunt bolnavi şi mai ales pentru care sunt mai în vârstă şi au o mobilitatea foarte redusă. Am plecat de aici, trebuie programare, ajungi la cabinet, revii după o zi, îți dă răspunsul, este mult mai greu,” povestește o pacientă. 

Pacienții sunt nemulțumiți și că, dacă merg la alte clinici, trebuie să plătească.

„50 de lei pentru coloană şi 50 de lei pentru bazin. Deci, indiferent unde ai durerile mari şi descoperă, atâţia bani plăteşti. - E o sumă mare? E, e, pentru pensionari e mare,” spune o altă pacientă. 

Anual, la Spitalul de Recuperare din Iaşi ajung 22.000 de pacienţi din toată Moldova.

Etichete: aparat , recuperare , aparatura , birocratie , aparat nefolosit

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale