Arta mozaicului, o afacere de familie. Metrul pătrat de mozaic poate ajunge și la 1.000 de euro

Data publicării:
mozaic

În plină criză economică, Constantin Donici a decis să parieze pe artă. În urmă cu şase ani, a renunțat la un loc de muncă bun, în telecomunicații, și și-a deschis un aterier de mozaic. "La un moment dat s-a produs, după decenii de activitate, un declic la care nu mă aşteptam când le-am spus colegilor că vreau să plec. Deja erau probleme cu locurile de muncă, cum să dai cu piciorul la aşa un serviciu şi am spus că vreau să fac şi altceva cât mi-a mai rămas, cât mai am posibilitatea," povesteşte Constantin Donici, proprietarul atelierului de mozaic. 

Și-a convins fiica să i se alăture. Și au învățat totul de la zero, pentru că nu aveau studii de specialitate. "Încet, încet cu primele materiale am încercat să facem diverse lucrări. Ne-am specializat, am încercat toate metodele posibile. În momentul în care ne-am gândit că am putea trăi din aşa ceva, am luat lucrurile mult mai în serios," spune Diana Donici, mozaicar.

Diana Donici, absolventă de Economie, și-a dat seama imediat că aceasta va fi meseria pe care o va practica pe viitor. A urmat cursuri de mozaicar în Italia, iar acum lucrările ei sunt apreciate peste tot în lume. Cel mai mare mozaic realizat până acum este o icoană de 9 metri pătrați, aflată la Biserica Iugani, din comuna Mirceşti.

Cei doi mozaicari primesc oferte și de design exterior al caselor: "numere de casă, am făcut o stradă întreagă în Timişoara, un cartier nou, şi fiecare căsuţă are numărul de casă de la noi."

Cu migală, mozaicarul lipește mii de bucăți de sticlă. Și reușeste să facă un tablou în patru zile. O icoană de dimensiuni obișnuite, lucrată cu sticlă de Veneția și cu aur de 24k ajunge la 1.000 de lei. În funcție de materialele folosite, însă, metrul pătrat de mozaic poate ajunge și la 1.000 de euro. Prețul poate părea mare, dar este influențat de materia primă adusă din străinătate. Metrul pătrat de sticlă de Veneția este de 400 de euro, iar cel al sticlei aurite depășește 1.000 de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri