Sari la conținut

Asistent maternal anchetat. Un copil de 4 ani a ajuns la spital cu leziuni grave

Cazul a ajuns în atenţia Direcţiei pentru Protecţia Copilului în urma unui apel telefonic prin care asistenţii sociali au fost anunţaţi că că un asistent social din comuna Perieni o agresează sistematic pe fetiţa de patru ani luată în grijă. 

Copila a fost luată imediat din familie şi transportată la spital.

"Mărcile traumatice de la nivelul membrelor indică sau ridică suspiciunea de agresiunea fizică. Pacientul a fost investigat în regim de urgență, ulterior internat în chirurgie pediatrică," a explicat Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt la Spitalul de Pediatrie Iași.

Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui: "Datele preliminare relevă faptul că asistentul maternal profesionist a utilizat, într-adevăr, pedepse corporale pentru disciplinarea copilului de trei ani."

Femeia acuzată de agresiune se apără şi susţine că nu este vinovată: "Fetița a căzut cu piciorul de pragul ușii, pe gresie. De asta este așa. Se lovea de ceva, gata se învinețea repede," a explicat Mihaela Florea, asistent maternal.

Fetița era în grija asistentului maternal din iunie 2014. Alături de ea era crescut și fratele său, în vârstă de opt ani. Acesta nu prezenta semne de agresiune, însă a fost dus într-un centru de urgență pentru copii. Femeia care avea grijă de cei doi fraţi este cercetată acum atât de reprezentanții Direcției de Asistență Socială, cât și de poliție.

Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui: "Având în vedere gravitatea situației, conducerea instituției noastre a dispus efectuarea unei anchete interne care va stabili persoanele care se fac nevinovate de producerea nefericitului eveniment și eventualele sancțiuni legale aplicabile."

"Polițiștii secției de Poliție Rurală 3 Bârlad au întocmit dosar penal. Eefectuează în prezent cercetări asupra infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului," a declarat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Dacă va fi găsită vinovată, femeia care a avut copilul în asistenţă maternală riscă o pedeapsă cu închisoarea de la trei la șapte ani.

Etichete: iasi , video , vaslui , spitalul de pediatrie , asistent maternal , copil batut

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale