Biserici - monumente istorice din Iași sunt renovate de ... norvegieni

Data publicării:
norvegienii restauratori

Zeci de biserici, mănăstiri, foste case boierești sunt o ruină pentru că statul nu reușește să facă rost de bani pentru restaurare. România nu are nici măcar un plan național de restaurare. În ajutor au sărit, însă norvegienii. Regatul în care protestanții sunt majoritari este dispus să aloce 9 milioane de euro pentru salvarea monumentelor aflate în patrimoniul național român.

„Avem monumente aflate în colaps, în stare gravă de degradare. Din păcate, situaţia faţă de anul trecut nu s-a schimbat,” a explicat Virgil Babii, șeful Direcţiei Judeţeană de Cultură Iaşi.

Biserica Vovidenia din Iași și-ar putea schimba înfățișarea cu ajutorul norvegienilor. Lăcașul de cult construit în urmă cu 400 de ani nu a fost niciodată consolidat. Ar avea nevoie de 400 de mii de euro. 

„Dacă se înlătură primul strat de tencuială se vor constata fisuri foarte grave şi, atunci, o consolidare şi o restaurare a bisericii este în regim de urgenţă. Atâta timp cât există posibilitatea finanţării pe fonduri europene şi a monumentelor, acolo, în ghidul lor, există şi componența aceasta pentru culte. E clar că există pe această linie posibilităţi de colaborare. - Depuneţi proiect? - Bineînţeles,” a spus Mihai Daniel Isai, paroh la Biserica Vovidenia Iaşi.

Şi preoţii din mediul rural visează la banii norvegieni.

„Prin grija aceasta, cu accesarea fondurilor de la partea norvegiană, mă bucur şi sunt foarte încântat că putem să realizăm această colaborare,” a declarat Mihai Roşu, protopop la Protopopiatul III Iaşi.

Ieşenii nu înțeleg de ce monumentele nu sunt restaurate cu bani de la bugetul de stat.

„Intenţia e binevenită, un ajutor din partea lor. Nu ştiu de ce statul român nu ar putea să facă chestia asta, că doar fonduri sunt adunate de prin toate părţile. S-ar putea face,” este de părere un ieșean. 

Termenul limită până la care pot fi depuse proiectele este 7 aprilie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri