Calvarul analizelor gratuite. Pentru că sunt prea puţine bonuri, pacienţii sunt puşi pe drumuri

Data publicării:
cozi spital policlinica

La cea mai mare Policlinica din Iaşi forfota începe de la ora 5 dimineaţa. Zeci de bolnavi, cei mai mulţi dintre ei oameni în vârstă, stau la rând în faţa ghişeelor cu speranţa că vor prinde un bon care să le asigure analize gratuite. Cum numărul este limitat, mulţi sunt nevoiţi să repete această experienţă chinuitoare:

“De de o săptămână vin la bonuri şi ba că are zece bonuri, ba că are 14 bonuri, să ferească Dumnezeu, ca la noi la nimeni.”

“- E prima dată când veniţi? - Prima dată? E a nu ştiu câta oară când vin. - Şi e mereu aşa? - Aşa este că este multă lume bolnavă.”

“A trebuit să vin şi ieri şi astăzi dimineaţă, am venit ca să prind bon. Deci, cam asta este. Numai şapte bonuri dimineaţă, şapte după amiază. E normal?”

Nici pentru cei care reuşesc să prindă un bon, calvarul nu s-a încheiat. Mulţi medici îşi încep programul la prânz, astfel că bolnavii sunt nevoiţi fie să aştepte ore în şir pe holuri, fie au de făcut un drum suplimentar.

“Merg acasă, vin înapoi...ca să treacă timpul. Până la ora 1 nu am ce căuta la doctor. Să fac radiografie şi după aceea să întreb.”

“Am venit să fac o radiografie la un picior, am căzut şi a fost operat. Am căzut prin casă. - Şi aţi prins bon, veţi face gratuit? - Da, dar după-amiază trebuie să vin din nou.”

Reprezentanţii Policlinicii spun că s-a ajuns în această situaţie din cauză că bugetul primit de la Casa de Sănătate este insuficient. Lunar li se dau 50 de mii de lei în loc de 80 de mii. Aşa se facă că după data de 15 a lunii este aproape imposibil ca bolnavii să mai poată beneficia de analize gratuite.

Robert Dâncă, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Iaşi: “bugetul care se alocă de către casa naţională se împartă pe nişte reguli foarte clare, pe punctaje, norme, proceduri de lucru şi nu putea pentru un furnizor sau altul să alocăm banii într-un anumit sens sau nu.”

“Înţeleg că se face o repartiţie echitabilă, dar această repartiţie nu are în vedere că policlinica spitalului Sfântul Spriridon este arhicunoscută şi pacienţii vin aici din toate colţurile judeţului şi nu numai,” a explicat Ioan Bârliba, manager Spitalul ''Sfântul Spiridon'' Iaşi.

Bolnavii pot opta să meargă şi în mediul privat,pentru că şi aceste cabinete şi laboratoare au contracte cu Casa de Sănătate, însă şi aici există liste de aşteptare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri