Campanie pentru salvarea de vieţi. Conducătorii de motociclete şi mopede, îndemnaţi la prudenţă

Data publicării:
TRAFIC BACAU

Numai în judeţul Bacău, anul trecut, au avut loc peste 950 de accidente grave soldate cu 65 de morţi şi aproape 400 de răniţi grav. În peste 60% dintre cazuri, vinovaţi de producerea accidentelor au fost cei care conduc vehicule pe două roţi. Comparativ cu ultimii zece ani, numărul accidentelor rutiere aproape că s-a dublat.

Cms. şef Dorin Roman, şeful Biroului Rutier Bacău: "Se impune să atragem atenţia opiniei publice cu privire la aceste evenimente, având în vedere faptul că, de cele mai multe ori, impactul dintre un moto şi autovehicul lasă urmări pentru cel din prima categorie iar impactul dintre un moto şi un pieton este fatal pentru ambele categorii."

Conform statisticilor prezentate de politişti, peste 90% dintre accidentele rutiere au la bază erori umane. Tocmai de aceea, în Bucureşti, Bacău şi alte 4 judeţe din ţară a fost lansată o campanie de sensibilizare a conducătorilor de motociclete şi mopede în privinţa consecinţelor pe care le are imprudenţa în trafic.

"Trebuie să înţeleagă că, în momentul în care vor să testeze limitele, motocicliştii ar fi bine să meargă într-un circuit amenajat unde au asigurată protecţie şi moto atunci când ajungi cu ea pe stradă să nu încerci să demonstrezi printre maşini şi pietoni," a spus Cristi Ciocoiu, participant la competiţii de motociclism.

"Poate te asiguri, vezi luminile, la câteva sute de metri, însă nu conştientizezi cât de repede poate să vină la el, semnalizezi şi virezi la stânga şi se întâmplă un acident. Mai ales în perioada în care ieşim din iarnă, tot ritmul a fost încetinit, ajungem în această perioadă când colegii din trafic vor veni lângă noi şi trebuie să fim de două ori mai atenţi în trafic, să anticipăm mult mai mult," a explicat Adrian Răspopa, participant Competiţia Naţională de Raliu.

Radu Ghenoche, motociclist: "O privire în oglindă sau un semnal poate salva o viaţă, mersul pe moto înseamnă mult mai mult decât a merge pe o roată sau zgomot în trafic, cât mai multă atenţie."

Campania de prevedenire a accidentelor rutiere în care sunt implicaţi motocicliştii se va desfăşura până pe data de 31 octombrie.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri