Comentariile indecente nu-i aparțin, susține purtătorul de cuvânt suspendat de la Direcția Copilului

Data publicării:
COPERTA BANTAS DEOCHEAT

Scandalul a izbucnit după ce conducerea Direcţiei de Protecţie a Copilului a aflat că, încă din luna decembrie, purtătorul de cuvânt al instituției, Tiberiu Bantaș, a postat pe o reţea de socializare diferite comentarii la adresa unor vedete precum Nicoleta Luciu, Mihaela Rădulescu, Lavinia Pârva sau Ion Dichiseanu folosind cuvinte obscene. Directorul DGASPC, Ion Florin a reacţionat imediat.

„Cu puţin timp am aflat şi eu despre situaţia creată. Dacă comentariile postate de colegul nostru pe aceste pagini de socializare sunt adevărate, voi sesiza comisia de disciplină din cadrul instituţiei. Pe perioada cercetărilor, el va fi suspendat din calitatea de purtător de cuvânt al Direcţiei. Bineînţeles că limbajul folosit nu este demn de un om, nu de un fucţionar public,” a declarat marți Florin Ion, directorul general DGASPC Iași.

Tiberiu Bantaş se apară şi spune că postările de pe reţeaua de socializare nu îi aparţin. Funcţionarul susține că i-a fost spart contul.

„În acest moment pagina nu există. Este posibil ca şi altcineva să fi avut acces atunci când a existat la ea şi este posibil să fi făcut aceste comentarii,” s-a apărat  Tiberiu Bantaş. 

„Poate fi spart un cont de pe o reţea de socializare. Putem spune că poate fi spart orice parolă la orice program. Majoritatea care fac asta de obicei rulează de pe nişte maşini virtuale programele acelea şi este foarte greu să afli de unde a fost sursa,” a explicat Alexandru Dodoiu, specialist IT.

În perioada următoare, membrii comisiei de disciplină din cadrul DGASPC vor analiza situaţia, iar la final vor lua o decizie. Conducerea instituţiei nu exlude ca purtătorul de cuvânt să fie destituit din funcţie. El va rămâne totuşi angajat al DGASPC pe post de asistent social.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri