Cultura minorităţilor va fi promovată la Iaşi printr-un proiect care va începe în toamnă

Data publicării:
minoritati costum popular

Cele şase comunităţi etnice din Iaşi ale evreilor, rromilor, armenilor, germanilor, lipovenilor şi grecilor s-au pus de acord să-şi promoveze cultura tradiţională în cadrul unui proiect comun.

"O să avem audiţie de muzică specifică fiecărei comunităţi, fiecărei minorităţi. Vom avea filme, vizionare filme, vom avea reţete culinare, vom avea o paradă a costumelor populare," a spus Margareta Herţanu, preşedintele Asociaţiei "Pro Roma".

Daria Tănăsucă, reprezentant comunitatea armeană din Iaşi: "În Iaşi, la ora actuală sunt aproximativ 50 de familii de armeni. Sunt familii mixte deoarece armeni pur sută la sută nu mai există pe teritoriul României decât într-un număr foarte, foarte mic. Prin acest proiect noi ne-am găsit o cale foarte frumoasă de arăta tuturor că după ani şi ani comunităţile pot supravieţui foarte bine şi pe teritorii străine."

Pe lângă evenimentele artistice, se va realiza şi o cercetare istorică

Istorici şi cercetători de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" îşi propun să scoată la lumină o serie de aspecte inedite în ceea ce priveşte diversitatea culturală a Iaşului.

"Aceasta se va concretiza prin apariţia unei monografii dedicate diversităţii culturale a oraşului Iaşi. De asemenea, momentul apariţiei lucrării va fi pregătit printr-un ciclu de conferinţe care se vor desfăşura începând cu luna aprilie, în cadrul Muzeului "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi," a spus Bogdan Maleon, directorul Muzeului Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.

Potrivit ultimului recensământ, membrii comunităţilor minoritare reprezintă 1 la sută din populaţia Iaşului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri