Dezastru la bacalaureat. Mai puţin de un sfert dintre candidați au promovat a doua sesiune

Data publicării:
titularizare rezultate

La Vaslui, notele au fost afişate duminică după ora 18:00, iar cei mai nerăbdători au făcut câteva drumuri la şcoală încă de dimineață. Andrei Popa este unul din absolvenţii de liceu care au așteptat cu emoţii rezultatele de la bacalaureat. Nu a susţinut examenul în prima sesiune, iar acum a picat la matematică. "Aştept până la anul, mă pregătesc. Şi la anul sper să iau bacalaureatul şi să merg la facultate. Asta este," spune tânărul resemnat.

Ca el au fost alte câteva sute de absolvenți. Iar cei care au trecut nici măcar nu mai țin cont de notă.

În Vaslui, rata de promovare la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2014 a fost de 22,35 la sută, cu un punct procentual mai mică decât în anul precedent.

La Iași, dintre cei 1. 400 de candidați care s-au prezentat la bacalaureatul de toamnă, doar 400 au reușit sa promoveze. Alți 250 sunt la limita dintre notele cinci şi şase și iși pun speranţa în contestaţii.

Deși slabe, rezultatele din județul Iași sunt mai bune decât anul trecut. "30,4 la sută promovabilitate. Înseamnă un procentaj bun, un procentaj bun şi faţă de anul trecut, când acesta era în jur de 23 la sută. Deci mai multe puncte procentuale au crescut," a declarat Camelia Gavrilă, inspector general ISJ Iaşi. 

Rezultatele finale ale bacalaureatului vor fi afişate pe 4 septembrie după ce vor fi analizate şi contestaţiile. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce s-au ieftinit benzina și motorina. Cât va dura scăderea şi ce urmează. Preţurile de azi la pompă
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Justin Bieber ar fi primit 10 milioane de dolari pentru Coachella. Fanii, la extreme: „Cel mai slab show” vs...
Film Now
Justin Theroux și Nicole Brydon Bloom au devenit părinți. „Suntem atât de fericiți”. Reacție dulce a fostei...
Adevarul
Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur
Newsweek
Zi decisivă pentru pensionari. Pensiile ar putea fi înghețate mulți ani. Există însă un scenariu mult mai dur
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
A rupt tăcerea după 35 de ani. Charlize Theron, despre momentul în care mama ei i-a împușcat mortal tatăl: Nu...
UTV
Paris Jackson critică filmul despre Michael Jackson. „Narațiunea este controlată și plină de minciuni”