DN 17, cel mai sângeros din Moldova. 13 persoane au murit pe acest traseu, de la începutul anului 

Data publicării:
radar suceava 2

Asfaltul proaspăt turnat și cele două benzi pe sens îi imping pe șoferii teribiliști să apese pedala de accelerație și să ignore restricțiile de viteză impuse. Poliția Rutieră Suceava, în colaborare cu Poliția Bistrița Năsăud, a organizat o acțiune de amploare pe DN 17, prin amplasarea a 12 aparate radar în cascadă.

Peste 100 de șoferi au fost opriți în numai câteva ore pe DN 17, între Suceava și Bistrița Năsăud, după ce au depășit limitele de viteză impuse. Purtătorul de cuvant al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat: "DN 17 este principalul drum pe care se produc accidente rutiere. In urma analizei au rezultat 18 accidente rutiere doar în primele 6 luni ale anului, accidente în care și-au pierdut viața 13 persoane, iar 15 persoane s-au rănit grav. Este dublu față de numărul accidentelor care s-au produs pe DN 2." 

Un alt șofer care a ignorat atât limita de viteză cât și semnalele primite de la ceilalți șoferi s-a răsturnat cu mașina încărcată cu cherestea într-un șanț de pe marginea drumului între localitățile Ilișești și Stroiești. Acesta a avut o viteză atît de mare încît a lăsat pe marginea drumul o urmă de zeci de metri.

Filtre ale poliției vor fi și în următoarele zile pe DN 17.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri