După urgie, măsuri de prevenţie

Data publicării:
COPERTA ASISTATI SOCIALI

Cu cinci copii cu vârste cuprinse între 6 luni şi 7 ani, familia Teodor este cea mai numeroasă din satul Osoi, comuna Comarna. Singurul venit al părinţilor este alocaţia celor mici, adică 350 de lei pe lună. Asistenţii sociali din localitate i-au vizitat pentru a vedea dacă, acum pe timp de iarnă, copii nu au de suferit.

"- Cum vă descurcaţi acum iarna că a venit frigul?
- Bine. Mîncare avem. Nu-i chiar aşa greu.
- Dar cum v-aţi pregătit dumneavoastră? Aţi pus de-o parte din toamnă?
- Am luat de înainte. Am făcut prin grădină. Cât a fost bine am pus toate", a spus Petronela Teodor.

În cazul în care proviziile se vor termina, oamenii sunt sfătuiţi să se adreseze autorităţilor care promit că îi vor ajuta cu cele necesare din bugetul primăriei.

"Noi ne facem o listă cu persoanele pe care ar trebui să le vizităm, să vedem ce le trebuie, dacă sunt în ordine. Asistaţi social avem deci mă refer la venitul minim garantat avem 15 dar în afara lor mai sunt şi alte familii unde sunt săraci," a declara Crenguţa Petrea, asistent social al Primăriei comunei Comarna.

Şi în comuna Tomeşti, asistenţii sociali îi monitorizează pe cei care ar putea avea nevoie de ajutor. În această situaţie este femeia din imagine. La 72 de ani, este oarbă iar de ea are grijă fiica sa, asistent personal.

Şi în municipiul Iaşi, autorităţile se află în plină campanie de strângere a oamenilor fără adăpost de pe străzi. Şi asta după ce, la sfârşit de săptămână o astfel de persoană A murit de frig într-un pasaj din centrul oraşului.

Asistenții sociali vor continua monitorizarea persoanelor vulnerabile și în perioada următoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri