Experiment Digi24 Iaşi. Şantierele, văzute prin camera de termoviziune

Data publicării:
COPERTA CALIGULA 1

La orele amiezii, când temperatura din termometre depăşea 35 de grade, muncitorii din Iaşi erau pe şantier. Camera de termoviziune cu care am mers în teren arată că lucrătorii au o temperatură a corpului ridicată. "Zona albă se află la mână unde este temperatura de peste 30 de grade. Temperatura este foarte ridicată," explică specialistul. 

Deşi sunt îmbrăcaţi cu echipament de protecţie, acesta nu îi fereşte şi de razele soarelui. Sunt însă şi muncitori care nu respectă regulile minime de protecţie. Unul dintre lucrătorii de pe şantier nu poartă cască, iar termometrul cu infraroşu indică o temperatură de peste 40 de grade la nivelul capului. 

Un alt şantier, aceeaşi toropeală. Muncitorii de la podul Nicolina lucrează pe asfaltul încins care o temperatură de peste 50 de grade.

Inspectorii ITM susţin că atunci când afară sunt temperaturi ridicate, angajatorii au de respectat o serie de condiţii. În caz contrar, riscă amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.

"Dacă temperatura este extraordinar de mare și dacă capacitatea lucrătorilor este depășită, atunci ar trebui oprit lucrul, se poate alege să se lucreze dimineața și seara, mai târziu, atunci când este răcoros, la timpul prânzului să se oprească lucrul. Trebuie să le asigure un echipament de protecție lejer, de vară, trebuie să le asigure pauze mai dese în activitatea lor și bineînțeles aceste pauze se desfășoară în spații ventilate, în spații răcoroase," a spus George Tanasievici, purtătorul de cuvânt al ITM Iași. 

Sunt însă câteva recomandări ale medicilor care trebuie respectate de toată populaţia atunci când vremea este caniculară. Diana Cimpoeșu, purtătorul de cuvânt al Spitalului ''Sfântul Spiridon'' Iași: "Consumul de lichide este recomandat în cantități mai mari decât de obicei, nu trebuie ca cineva să simtă sete ca să bea apă, iar tipul de lichide trebuie să fie non-alcoolic pentru că alcoolul a dus de asemenea la multe prezentări în urgență."

Meteorologii anunţă că, în perioada următoare, vremea se răceşte uşor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri