Facultate de probă. 150 de liceeni testează viața de student la Universitatea "Al. I. Cuza"

Data publicării:
elevi summeris

Ana este din Vaslui, a trecut în clasa a XII-a şi ştie foarte bine ce specializare doreşte să urmeze, motiv pentru care nu i-a fost greu să aleagă dintre facultăţile Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi: "Am ales facultatea de Litere deoarece de mică mi-am dorit să urmez ramura de Jurnalism. Am fost încurajată de mai multe persoane din jurul meu şi am vrut să văd dacă această facultate mi se potriveşte."

Alături de Ana, alţi 149 de elevi au fost cazaţi încă de aseară în căminul C2 al Universităţii din Iaşi şi au 10 zile la dispoziţie să descopere dacă facultăţile la care s-au gândit sunt pe măsura aşteptărilor.

"Este o oportunitate foarte mare să descopăr viaţa de student cu 2 ani înainte. - Cum ţi s-a părut acum prima zi? - După 24 de ore, e fantastic, adică e cea mai tare experienţă ever!"

"De când eram mică am vrut să devin procuror şi am zis că mai degrabă decât să mă duc şi să semnez acolo şi să bifez o opţiune, mai bine ştiu exact ce înseamnă."

"Anul trecut am fost studentă, ca să zic aşa, la Psihologie, iar anul acesta am ales Dreptul, aceasta fiind a doua opţiune pe lista mea." 

Dacă astăzi au făcut un tur complet al universităţii, săptămâna viitoare, elevii vor merge la cursuri şi dezbateri, iar la final vor da un examen. Taxa de participare la această școală de vară este de 200 de lei şi acoperă, de fapt, costul mâncării servită în cele 10 zile în cantina universităţii. Meniul oferit de cantină a fost încercat tot astăzi de viitorii studenţi.

La proiectul SummerIS au colaborat 50 de tineri din asociaţii studenţeşti care au pus la punct tot în aproape două luni. "Cei care am venit la Universitatea de la Iaşi nu am avut parte neapărat, nu am ales această universitate trecând printr-o astfel de experienţă şi am considerat că ar fi utilă pentru elevii care ar dori să aleagă Universitatea Al. I. Cuza," a spus Florentina Grosu, organizator SummerIS.

Facultăţile ce pot fi testate anul acesta la şcoala de vară SummerIS sunt Filosofie, Litere, Informatică, Drept, Fizică, Teologie, Psihologie şi Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. "Aceste facultăţi organizează cursuri şi seminarii ca o simulare a vieţii de student. Este practic o preadmitere, neoficială, informală, în viaţa de student în comunitatea universităţii Al. I. Cuza," a spus Carmen Creţu, prorector la UAIC Iaşi. 

La final, elevii vor primi o diplomă de absolvire. Astfel de Universități de vară pentru elevi sunt organizate în 15 universităţi din ţară, sub sloganul „Noi învățăm în România". 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri