Fără apă caldă la Bacău. Locuitorii acuză compania furnizoare că nu i-a informat de sistare

Data publicării:
cet bacau 1

De două zile, la robinetele din Bacău curge apă rece ca gheața. Oamenii au aflat că situația va fi remediată abia peste o săptămână. Supărarea oamenilor este și mai mare pentru că nu au fost anunţaţi din timp.

Reprezentanții companiei spun că instalațiile vechi nu puteau fi schimbate decât pe timpul verii, iar pentru aceste lucrări au fost obligaţi să sisteze energia electrică. Neculai Olaru, directorul CET Bacău: ”Dacă nu facem acum, o altă perioadă potrivită pentru această etapă a investiției nu o vom mai găsi anul acesta. Am considerat că este momentul în care afectează cel mai puțin atât activitatea CET-ului cât și pe locuitorii municipiului Bacău.”

Proiectul de modernizare a sistemului de termoficare se derulează în Bacău cu bani europeni. Valorea investiției se ridică la 80 de milioane de lei. Ionuţ Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău: ”Principalele obiective ale acestui proiect sunt reducerea, închiderea actualului depozit de zgură, creșterea eficienței furnizării energetice în sistemul centralizat și nu în ultimul rând, reducerea costurilor către populație și agenți economici.”

În ultimii ani, societatea de termoficare din Bacău a pierdut mai bine de jumătate dintre abonați. Dacă în urmă cu zece ani erau înregistrați 55.000 de consumatori, la începutul acestui an figurau în evidențe aproape 20.000.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...