Focar de hepatită A în Bacău. O sută de cazuri au fost confirmate de la începutul anului şcolar

Data publicării:
MAINI URATE

Ultimul focar de hepatită A a fost înregistrat săptămâna trecută în comuna Blăgeşti, unde au fost diagnosticaţi cu această boală 40 de elevi. De atunci, fiecare cadru didactie este obligat să discute cu elevii şi să-i înveţe să respecte cu stricteţe normele de igienă: "Trebuie să ne spălăm pe mâini când mâncăm, când tuşim. Cel mai important pentru a preveni această boală este să respectăm igiena personală." 

Numai în acest an şcolar, numărul îmbolnăvirilor a depăşit o sută.

"Toate astea s-au datorat lipsei igienei, în sensul că localităţile unde locuiesc ei au un grad de curăţenie mai scăzut; nu se spală efectiv pe mâini. Noi am cumpărat o pompă nouă pentru a se spăla pe mâini în incinta şcolii," a explicat Lucian Vişan, directorul şcolii Valea lui Ion din comuna Blăgeşti. 

Inspectorii de la Direcţia de Sănătate Publică au făcut dezinfecţie în 90% dintre locuinţele din comună.

"La ora actuală sunt înregistrate un număr de 11 focare de hepatită virală A. Aceste focare sunt urmărite în evoluţie. Instituţia noastră a achiziţionat 1.000 de doze de vaccine tip hepatic A pentru vaccinarea în cadrul focarelor şi imunizarea contacţilor," a explicat Anda Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al DSP Bacău.

Specialiştii recomandă părinţilor ca la primele semne ale bolii: vărsături, ameţeli, lipsa poftei de mâncare, să se prezinte de urgenţă la medic.

Aurelia Ţaga, director medical la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău: "dacă un copil diagnosticat cu hepatită A nu respectă normele de igienă şi de repaus se poate duce la o alterare important a stării ficatului."

În 2014, în judeţul Bacău 235 de copiii şi adulţi au fost vaccinaţi împotriva hepatitei A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri