Gala Premiilor Operelor Naţionale Române, astăzi, la Iași

Data publicării:
GALA PREMIILOR OPEREI NATIONALE

Premiile vor fi înmânate de personalităţi marcante precum Viorica Cortez, Ileana Iliescu, Dan Grigore și Răzvan Theodorescu. Marele premiu al Galei îl va primi Andrei Şerban. ”Avem invitați deosebiți, avem 12 premii în competiție și foarte multe premii de excelență și pentru întreaga activitate. Nume mari ale scenei naționale și, mai ales, internaționale,” a declarat Beatrice Rancea, managerul Operei Naţionale Române Iaşi.

Juriul Galei Operei Naţionale este format din cinci membri, iar unul din ei va primi şi premiul pentru întreaga sa carieră. Este vorba despre dirijorul Petre Sbârcea: ”O mare plăcere că primesc această distincţie şi o mare dificultate că sunt în juriu. Este foarte dificil pentru că aproape toţi trei sunt cu calităţi şi, spre surprinderea mea, chiar sunt foarte buni.”

În comparaţie cu prima ediţie a Galei Opera, Iaşiul este în competiţie doar cu două premiere, faţă de şapte anul trecut. Taviata şi Boema participă la categoriile cel mai bun spectacol, cel mai bun regizor, premiul pentru concepția decorurilor și a costumelor. În schimb, tânăra generaţie compensează. ”Ce constat eu, în mod special anul acesta, şi cu mare bucurie este că Iașiul vine cu o pleiadă extraordinară de tineri. Iașiul nu numai că știe să își păstreze oamenii, dar mai și atrage,” consideră Luminiţa Arvunescu, membrul juriului Premiilor Operelor Naţionale.

„Micul Oscar românesc", aşa cum dirijorul Petre Sbârcea consideră evenimentul, a fost o adevărată provocare pentru fiecare dintre operele naţionale şi asta pentru că anul acesta au avut mai puţine producţii, iar unele categorii au lipsit. Anca Florea, membrul juriului Premiilor Operelor Naţionale: ”Nu s-au montat opere pentru copii sau balete, nu s-au montat lucrări româneşti. Baletul stă cam slab în această stagiune aşa încât a trebuit să renunţăm la câteva categorii.”

Gala Premiilor Operei Naţionale Române face parte din Festivalul Internaţional al Educaţiei şi este o iniţiativă a Operei Naţionale din Iaşi, în parteneriat cu primăria municipiului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate