GALERIE FOTO. Artă naivă celebră în lume - un pictor ieșean și-a amenajat propriul muzeu în satul natal

Data publicării:
picturi gc 3

"Asta ar fi o nuntă care vine de la biserică, după ce a oficiat părintele căsătoria. Se întorc acasă pentru a pune în valoare evenimentul." Gheorghe Ciobanu a început să picteze de când era elev. Chiar dacă n-a luat niciodată lecții pentru asta, a reușit să-și desăvârșească talentul de unul singur. Pline de personaje şi poveşti, tablourile sale ilustrează lumea idilică a satului din vremea copilăriei.

"A, satul meu e fantastic! Cei mai vrednici oameni, oameni de cuvânt, statornici sunt în satele mele. În satele mele pictate pe care, uneori, le fac ca niște plante rotunde pentru că satul meu cuprinde toată Planeta, tot Universul," povesteşte meşterul. 

A fost nevoie de 15 ani pentru ca pictorul să îndrăznească să vândă primele tablouri, dar, după acest moment, succesul a venit de la sine. Creaţiile lui Gheorghe Ciobanu au ajuns să fie expuse în întreaga lume, iar străinii l-au invitat la ei în țară ca să-l vadă la lucru. "A fost un timp fantastic, dar şi foarte productiv pentru că atunci, timpul ăla a fost foarte comprimat pentru că am primit foarte multe comenzi. Aproape că nu mai aveam timp," spune bărbatul.

A avut expoziţii în Franţa, Germania, Austria, Iugoslavia, Maroc, Spania şi a ajuns să fie apreciat şi în Statele Unite ale Americii. În România, un tablou costă între 200 şi 400 de lei, dar în străinătate, operele sale se vând şi cu 10.000 de euro. Cu toate acestea, pictorul spune că nu și-ar părăsi locurile natale pentru toți banii din lume: "Rostul meu era aici. Bine, mi-a plăcut ca divertisment să văd puţin Elveția, civilizația de acolo. Mi-a plăcut, m-am bucurat foarte mult când le-au plăcut foarte mult peisajele mele."

La două decenii distanţă și soția i-a călcat pe urme și pictează acum tablouri şi linguri de lemn.

În toată cariera lui, Gheorghe Ciobanu a adunat aproape 10.000 de creaţii, iar rezultatele lui le pune pe seama muncii, a strădaniei, dar şi a darului pe care l-a primit de la Dumnezeu, așa cum îi place să spună. În 2008, recunoașterea a venit și la el acasă unde a fost declarat cetățean de onoare.

Mândri că au în mijlocul lor un pictor renumit, localnicii vor să-i includă atelierul intr-un circuit artistic care să-i atragă pe turiști la ei în comună.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri