Grădinița unde un copil s-a intoxicat cu o soluție de curățenie funcționa fără autorizație

Data publicării:
exterior isj

Inspectoratul Școlar Județean, dar și polițiștii din Iași au inceput o ancheta după ce un copil de numai doi ani a băut la grădiniță, la finalul programului, o substanță pe baza de clor. În încercarea de a stabili cine se face vinovat, inspectorii școlari au aflat detalii și mai grave.

Noul punct de lucru al grădiniţei nu are autorizaţie din partea Agenţiei pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Primar. Mai mult, inspectorii şcolari au luat la verificat documentele unităţii particulare de învăţământ şi ar putea decide chiar închiderea acesteia în funcţie de rezultatul anchetei. Reprezentanţii grădiniței au refuzat însă să comenteze situaţia.

Mama copilului a decis să depună plângere împotriva conducerii grădinitei, iar ancheta este abia la inceput.

„Substanţa a fost trimisă într-adevăr la IML în vederea efectuării unor analize pentru a se stabili cu exactitate natura acesteia. Poliţiştii continuă verificările în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale care se impun. În plângere se solicită efectuarea de verificări cu privire la această situaţie,” a declarat Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași. 

Părinţii sunt nemulţumiţi de incident, iar o parte dintre ei iau în calcul să-şi retragă copiii de la această unitate de învăţământ.

Copilul de doi ani intoxicat cu soluţia folosită la curăţenie este în continuare internat la Secţia de Toxicologie a Spitalului de Pediatrie din Iaşi. Medicii susţin însă că starea lui este stabilă şi că se află în afara oricărui pericol.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri