Hotelul pentru pacienți de la Institutul de Oncologie, o nouă amânare

Data publicării:
exterior iro

Ion Aprofirei are nevoie de 35 de şedinţe de radioterapie, iar tratamentul trebuie urmat zilnic. Pentru că nu are unde să stea în Iași trebuie să facă de fiecare dată de acasă și până la Institutul de Oncologie, un drum de 200 de kilometri, dus-întors. Schimbă mai multe mijloace de transport şi cheltuieşte 80 de lei pe zi.

"De acum vine şi frigul, deja e rece, aglomerat. Ieri am venit în picioare, n-am găsit loc la tren, asta este. Am aşteptat două săptămâni, nu sunt locuri. A fost şi aparatul defect şi am acceptat să fac naveta că se agravează boala," povesteşte pacientul.

Jumătate dintre bolnavii care vin pentru radioterapie nu sunt din Iaşi. Iar pe cele 60 de locuri din spital există o listă de aşteptare care se întinde pe mai bine de o lună.

"Foarte rău pentru că multe se fac în ţara asta şi ar trebui să se facă şi pentru noi ceva. Ar trebui să se gândească şi la noi," spune o pacientă.

La hotelul unde ar putea fi cazaţi aceşti bolnavi se lucrează de mai bine de jumătate de an. Ar trebi să aibă o capacitate de cazare de 90 de locuri. Numai că lucrările au suferit mai multe amânări şi niciunul dintre cele trei termene avansate pentru recepţia lucrărilor nu a putut fi respectat.

Gabriel Dimofte, directorul medical al Institutului Regional de Oncologie Iaşi: "sunt o mulţime de pacienţi care sunt iradiaţi, în jur de 150-200 în fiecare zi şi evident că ceilalţi trebuie să stea undeva şi nu sunt toţi din Iaşi. Este o cerere din partea celui care construieşte de a amâna până pe 29 februarie. Se pare că sunt sau au fost probleme legate de finanţare şi demararea puţin mai târzie a lucrărilor."

"Acum o să lucrăm mai mult la interior, o să ne vină ferestrele şi totul o să fie bine. O să lucrăm la interior, avem o sursă de căldură şi totul e bine 00.16.05.00 o să se poată lucra toată iarna fără nici o problemă," a explicat Bogdan Bodron, inginer firmă de construcţie.

Proiectul de amenajare a hotelului are o valoare de 3 milioane de lei şi este finanţat de constructorul care a primit clădirea în concesiune pentru următorii opt ani. Firma va primi de la spital câte 45 de lei pe zi pentru fiecare pacient cazat aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri