IAŞI. Acțiune salvatoare a pompierilor. 60 de angajați de la ISU donează sânge, timp de trei zile

Data publicării:
DONARE SANGE POMPIERI

Pompierii militari ieşeni vor dona sânge pentru spitale pe parcursul a trei zile. La acțiune participă 60 de angajați ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi: "Aşa cum i-am obişnuit pe cetăţeni, pompierii sunt alături de ei. Facem această campanie voluntar, în preajma zilei de 13 septembrie, ziua pompierilor, să o marcăm şi altfel decât prin activităţile specifice milităreşti."

Reprezentanţii Centrului de Transfuzii speră ca gestul pompierilor să sensibilizeze și alte persoane mai ales ca numărul donatorilor a scazut din nou la aproximativ 50 de pe zi, adică jumatate din cât ar fi necesar.

"În special sângele cu RH negativ este cel care întotdeauna a ridicat probleme. Campania pompierilor şi nu numai ajută în mod deosebit completarea rezervelor de sânge ale Centrului de Transfuzii în vederea asigurării solicitărilor din spitale," a explicat Lavinia Scripcaru, directorul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Iaşi.

Cei care doneaza sânge beneficiază de analize gratuite si de tichete de masă în valoare de 65 de lei. In plus, în ziua donării sunt scutiţi de la serviciu şi au gratuitate pe mijloacele de transport în comun.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Domeniile din România care nu ar urma să fie afectate de război. Banca Mondială avertizează asupra unei crize...
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
„Caut o țară liniștită”. O comediantă americană „cere azil” la Ambasada României
Newsweek
Instanța a decis dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv. Veste proastă la pensie
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...