Iași. Încă o zi sub ape

Data publicării:
inundatii vladiceni

În urma ploii puternice din localitatea Vlădiceni apa din locuințele oamenilor a depășit un metru. 

Nici apa de pe drum nu s-a retras şi se circulă în continuare cu dificultate.

”Dacă nu aduce o motopompă persistă aici până duminică,” se plânge un localnic. "Trebuia să ajung la spital ieri, la Parhon, aveam de luat nişte analize cardiologice, cardiovasculare... Nu am putut să mă duc,” mărturisește un alt om din Vlădiceni, sinistrat în urma inundațiilor.

Mai grav este că unii localnici nu au casele asigurate, iar terenul care a fost inundat este disputat în instanţă de ani de zile între primăria din Iaşi şi cea din Tomeşti. Din acesta cauză, nici nu știu acum unde sa ceară ajutor.

„Noi am făcut demersurile, am trimis la ISU. Dacă Guvernul va aloca bani, vom aloca şi noi mai departe. Dacă nu, primăria nu are de unde să îi sprijine financiar pe aceşti oameni,” a declarat Ștefan Timofte, primarul comunei Tomeşti.

În total, la Vlădiceni au fost inundate şapte gospodării. Pagubele sunt estimate la zeci de mii de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri