IAŞI. Razie în apropierea staţiilor de tren

Data publicării:
RAZIE POLITIE

Dis de dimineaţă, poliţiştii de la Transporturi Feroviare au controlat toate adăposturile improvizate în apropierea liniilor de tren.

Au fost depistate peste 20 de persoane care locuiau ilegal în preajma căii ferate, între care şi foarte mulţi copii.

Comisar şef Mădălin Țăranu, purtător de cuvânt la IPJ Iași: "Acțiunea s-a derulat în municipiul Iași, în zona stațiilor de călători, dar și în alte locuri de interes pentru polițiști. S-a urmărit identificarea persoanelor fără adăpost, a cerșetorilor, precum și a persoanelor cu preocupări infracționale."

Adulţii care nu aveau acte de identitate au fost duşi la secţia de poliţie unde au fost amprentaţi, fotografiaţi și introduşi într-o bază de date. Pentru copii se vor face anchete sociale, urmând să se stabilească dacă vor fi luaţi din familii şi internaţi în centre de plaasament.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri