IAȘI. Regulile de igienă, predate din poartă în poartă

Data publicării:
educati 20sa 20lupte 20cu 20bolile-34324

Pe harta Uniunii Europene România este ţara care alocă cel mai puţin pentru prevenţia bolilor. O echipă de medici ieşeni a început educarea copiilor cu privire la bolile infecţioase. Prima oprire a avut loc la Şcoala Poieni, din comuna Schitu Dicu.

Doctorii le-au explicat copiilor lucruri pe care ar fi trebuit să le ştie deja din primii ani de viaţă.„Dacă mai mâncaţi cu mâinile murdare, se mai poate întâmpla ceva. Se poate să faceţi o hepatită. Hepatita se numeşte boala mâinilor murdare", le-a explicat medicul.

Pentru a vedea dacă elevii sunt sau nu purtători ai unei bacterii, medicii le-au recoltat exudate faringiene.

„În felul acesta am putea să dăm cu o investiţie minimă, aş spune eu, o idee fiecărui pacient despre riscul de a face o anumită boală sau nu” (Carmen Dorobăț, Sp. de Boli Infecțioase)

Probleme sunt şi în ceea ce priveşte vaccinarea, susţin doctorii, astfel că le-au explicat elevilor şi importanţa acestui tip de prevenţie. Timp de un an, echipa medicală va merge în mai multe şcoli din judeţ pentru a-i informa şi testa pe copii.

Prof. dr. Carmen Dorobăţ, manager Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi:„În felul acesta am putea să dăm cu o investiţie minimă, aş spune eu, o idee fiecărui pacient despre riscul de a face o anumită boală sau nu."

Iaşiul este judeţ pilot în cadrul Programului de informare şi prevenţie în domeniul bolilor infecţioase, campanie desfăşurată sub egida Institutului Naţional de Boli Infecţioase şi a Ministerului Sănătăţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri