IAŞI. Sute de contestații la bacalaureat

Data publicării:
rezultate contestatii

Candidaţii nemulţumiţi de rezultatele la bacalaureat au avut patru ore la dispozitie sa depuna contestatii. Pentru a obţine o mărire a notelor, diferenţa dupa recorectare trebuie să fie mai mare de 50 de sutimi. "Am luat 7,45 la istorie şi simt că am fost nedreptăţit la subiectul trei. Baremul, cel puţin, mi se pare confuz. M-am uitat peste el şi am scris cam tot ce se poate scrie," a spus un elev. 

"La română mă aşteptam la minim 8 şi la biologie la minim 9, pentru că la biologie am învăţat în ultimele două săptămâni cât n-am învăţat pentru patru ani," a explicat o elevă nemulţumită. 

Cei mai mulţi dintre candidaţii care au depus contestaţie au nevoie de note mari pentru admiterea la facultate. Matei Lazăr vrea să urmeze Medicina şi spune că orice sutime contează. Așa că a cerut recorectarea tezelor la toate materiile la care a susținut examen: "Este 25 la sută media la bacalaureat pentru admitere. Am făcut un calcul şi, cu 10 la admitere, ceea ce este realizabil, media de admitere ar ieşi cam 9,50 cu media de la bac."

Notele finale dupa recorectarea lucrarilor vor fi afişate pe 11 iulie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri