IAŞI. Un sfert dintre școlile cu promovabilitate 100% la evaluarea naţională sunt din mediul rural

Data publicării:
SAT POPRICANI

Alexandra şi Loredana sunt două dintre absolventele şcolii din Popricani. Tinerele au obţinut note peste 8 la Evaluarea Naţională şi sunt mândre că școala unde au învăţat timp de opt ani se află în topul celor mai bune din judeţ. Toţi colegii lor au reuşit, de altfel, să promoveze examenul. "Am mai colaborat între noi, elevii cei mai buni i-au ajutat pe cei mai puţin pregătiţi, şi astfel am reuşit cu toţii să luăm nişte note bune," spune Loredana Pelin, elevă.

Fetele mărturisesc că de un real ajutor le-au fost meditaţiile pe care profesorii de matematică şi română le făceau gratuit la fiecare final de săptămână. "Duminica veneam 2-3 ore, apoi făceam şi la limba română," spune Alexandra Florea, elevă.  

Profesorii au crezut, însă, în potențialul elevilor şi se bucură că au promovat, fără excepție. Simona Voinescu, directorul Şcolii Gimnaziale Popricani: "Pentru noi nu este o surpriză foarte mare pentru că şi anul trecut am avut o promovabilitate de 88% şi, dacă nu mă înșel, notele la limba română şi matematică au fost mult mai mari anul trecut."

"În ultimii ani acolo s-au făcut nişte investiţii şi nu s-au făcut întâmplător. Eu am simţit că şcoala poate mai mult, copiii pot mai mult, dar dânşii trebuie ajutaţi," a spus Valeriu Pârlog, primarul comunei Popricani.

Rezultatele obținute de școlile din mediul rural i-au surprins totuși pe inspectorii școlari. "Iată că mitul conform căruia doar în şcolile de prestigiu, în anumite şcoli, se pot obţine rezultate bune şi foarte bune este spulberat," a declarat Bogdan Neculau, inspector educaţie permanentă al IŞJ Iaşi.

În Iași, 18 elevi au reușit să obțină media 10 la Evaluarea Națională, județul situându-se pe locul trei pe țară, după Brăila și Cluj.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul care a devenit esențial pentru NATO și economia României. Miliardele investite îi schimbă complet...
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Un copil de șapte ani, cu ochii în telefon, a căzut pe șinele metroului. Un pasager l-a salvat în ultima clipă
Newsweek
Pensionar a primit o pensie de doar 4.100 lei. Nu i-au valorificat 17 ani de grupa a II-a. Ce poate face?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”