Sari la conținut

În România primesc ajutor social, din străinătate iau salarii de mii de euro

De trei luni, nicio familie din comuna Ţibana nu mai primeşte ajutoare sociale. Asta după ce un control al Curţii de Conturi a arătat că un sfert dintre cei 230 de beneficiari au încălcat regulile privind obţinerea venitului minim garantat, în valoare de 160 de lei. Este si cazul familiei Florescu. Cei doi soţi muncesc în Germania si îşi ridică o vilă. Au si un tractor in curte. Cu toate astea, n-au renunţat la ajutorul de la stat.

Ancuţa Florescu, beneficiară: "eu, aşa este, nu am declarat tractorul ăsta. Nu l-am declarat, îl am şi nu l-am declarat că e a lui soacră-mea, tot am zis lasă că vii să-l treci şi n-a mai venit. Dacă stăm pe baza ajutorului, păi, din ajutor faci casa asta? Nu. Dacă nu te duci să munceşti şi stai pe baza ajutorului, tot rău e."

Nici vecinii ei nu mai primesc ajutor social. Capul familiei şi-a găsit de lucru, însă nu a anunţat autorităţile.

"A fost plecat pe la fermă, normal că acasă se poate trăi numai cu ajutorul?" spune soţia.

Oamenii trebuie să dea acum înapoi la stat banii încasaţi ilegal.

"Se adună sume foarte mari de multe ori. Avem cazuri care au şi 3.000 de lei de recuperat," explică Gheorghe Rotaru, primarul comunei Ţibana.

Si nu este singura situatie din judeţ. În comuna Popricani aceleaşi nereguli. Familia Lingurariu a încasat alocaţiile pentru copii, deşi aceştia nu mai mergeau la şcoală. Acum, oamenii dau vina pe birocraţie.

Aurel Lingurariu, asistat social: "Nu am dus niște adeverințe acolo, la Iași, n-am știut, și din cauza asta."

Sanda Daniela Lingurariu, asistat social: "nu știam, credeam că până la 18 ani băiatul e în întreținerea mea, nu am știu."

Neregulile au ieşit la iveală după ce, la începutul acestui an, s-a desfăşurat un control al Curţii de Conturi la toate categoriile de asistaţi sociali. Ilegalităţile au fost confirmate apoi şi de verificările făcute de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Iaşi.

"Prejudiciul estimat de Curtea de Conturi ca fiind suspiciune a fost aproximativ 190.000 de lei la vmg, 89.000 de lei la alocaţia de susţinere a familiei, la alocaţia de stat pentru copii 8.907 lei," a declarat Costel Grojdea, directorul AJPIS Iaşi.

Persoanele descoperite că au înşelat statul au la dispoziţie 180 de zile să returneze banii. În caz contrar, vor fi executaţi silit de Fisc.

Etichete: iasi , video , ajutoare sociale , curtea de conturi , control , ajpis

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale