Încă o zi de aglomeraţie la CJAS Iaşi. Zeci de persoane au stat la coadă pentru a-și ridica cardul de sănătate

Data publicării:
IMBULZEALA CARD

Zeci de oameni au stat la rând la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate încă de la ora cinci dimineaţă. După câteva ore de aşteptare s-au luat la ceartă.

„Cine e primul, intră, cine vine mai târziu, Dumnezeu ştie. (rep) Cum de nu aţi reuşit până acum să luaţi cardul? Asta este, nu este timp, nu am reuşit”, a spus o persoană.

“Am stat şi ieri şi nu am reuşit. (rep) Cât aţi stat ieri? Am stat vreo două ore”, a spus o altă persoană.

„Am fost şi ieri, mamă, că trebuia să mă duc să mă internez şi au refuzat, nu ne-au tratat, am venit pentru adeverinţă, mi-au spus că nu îmi dă adeverinţă că mi-a venit cardul”, s-a plâns o altă persoană.

40.000 de persoane din Iaşi încă nu au cardul de sănătate.

„Ieri am avut un număr record de persoane la sediul Casei de Asigurări de Sănătate, aproximativ 900 de persoane. Dintre care 700 şi-au ridicat cardul de sănătate. Programul cu publicul este mărit până la ora 18. De asemenea, am mărit şi personalul”, a spus Robert Dâncă, directorul CJAS Iaşi.

Asiguraţii ale căror carduri nu a fost tipărite trebuie să aştepte la domiciliu confirmarea că documentele sunt gata. În cazul în care trebuie să se prezine la medic, pot lua de la Casa de Asigurări de Sănătate o adeverinţă care înlocuieşte documentul. Cei care au pierdut cardul sau l-au distrus pot avea unul nou în schimbul taxei de 15 lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Vacanțe dezamăgitoare în locuri de vis: destinații populare pe care turiștii regretă că le-au vizitat
Newsweek
Instanța a decis dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv. Veste proastă la pensie
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...