Internat transformat în centru social. Unul dintre căminele Liceului "Anghel Saligny" va fi locuit de oamenii străzii

Data publicării:
geamuri sparte camin-1

Din cauza abandonului şcolar, Liceul Tehnologic "Anghel Saligny" a rămas fără o mare parte dintre elevi şi fost nevoit în 2014 să fuzioneze cu un alt grup şcolar. Căminele liceului au rămas şi ele pustii, iar autorităţile locale s-au gândit ca unul dintre ele să fie folosit în beneficiul oamenilor străzii.

"E şi contextul în care s-a observat că o parte din cămine, nemaifiind folosite s-au degradat semnificativ. A fost o solicitare în acest sens pentru o destinaţie socială a unuia din cămine. Sigur că ministerul va da avizul, conform Legii Educaţiei care protejează patrimoniul învăţământului," a explicat Camelia Gavrilă, şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

Pentru transformarea clădirii în centru social, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean pun însă anumite condiţii. Profesorii au cerut o delimitare foarte clară a spaţiului, în condiţiile în care fostul cămin pentru elevi ce va găzdui de acum încolo persoane fără adăpost este la doar câţiva paşi de terenul unde se ţin orele de sport. 

"Solicitările ministerului au fost destul de concrete legate şi dacă sunt alte spaţii în zonă, dacă există un program de asigurare a ordinii, a supravegherii elevilor în zona aceea. Întrucât, o clădire cu destinaţie socială poate presupune prezenţa unor persoane care nu sunt neapărat un model educaţional pentru elevii din zonă," a mai spus Camelia Gavrilă.

În Iaşi, în prezent, sunt două adăposturi pentru oamenii străzii unde aceştia au la dispoziţie aproximativ 250 de locuri. Insuficiente, potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Asistenţă Comunitară.

Luminiţa Munteanu, directorul Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi: "Avându-se în vedere numărul mare de solicitări, primăria municipiului Iaşi a luat decizia de a amenaja un nou spaţiu, un nou adăpot pentru persoanele fără adăpost de pe raza municipiului Iaşi."

Noul centru social ar urma să fie gata până la sfârşitul anului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, seducătoare într-o rochie din piele cu un decolteu amețitor. Arată impecabil după ce a...
Film Now
Justin Theroux și Nicole Brydon Bloom au devenit părinți. „Suntem atât de fericiți”. Reacție dulce a fostei...
Adevarul
Decizie istorică a Înaltei Curți privind TVA. Explicațiile consultantului fiscal Gabriel Biriș
Newsweek
Ce bani iei în plus la pensie dacă ai muncit în grupa I sau grupa 2? Cu cât se reduce vârsta de pensionare?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
A murit Patrick Muldoon. Actorul cunoscut din „Days of Our Lives” și „Melrose Place” avea 57 de ani
UTV
Mihaela Rădulescu rupe tăcerea despre relația cu Felix Baumgartner în plin scandal cu familia lui. „Doi...