Între cărțile de rugăciune și cele de anatomie. Cinci maici catolice s-au înscris anul acesta la studii medicale

Data publicării:
maicuta studenta

De aproape un deceniu, maica Florentina merge zilnic să-i îngrijească pe bătrânii internaţi la un centru de asistenţă din Iaşi. A urmat mai multe cursuri de infirmieră, dar anul acesta a hotărât să îşi îndeplinească un vis mai vechi.

"De când eram foarte mică visam să fiu doctoriţă. Visam, dar eram sigură că nu o să concretizez pentru că sinceră să fiu, spun de la început că nu îmi plăcea să studiez," povesteşte maica Florentina.

Acum se poate mândri că este studentă în anul întâi la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, la specializarea asistenţă medicală generală. Pacienţii sunt mândri de reuşita măicuţei.

"A fost primul meu înger care m-a păzit, a fost extraordinar de bună. E foarte ataşată de oameni, e prietenoasă, iubeşte oamenii. Munceşte, se duce şi la şcoală, vine şi la noi aici, are grijă," povesteşte o pacientă. 

Colegii, dar şi profesorii îi admiră perseverenţa.

"Este un lucru minunat având în vedere că ele au misiuni în îngrijirea bătrânilor, au foarte multe azile, case de bătrâni, e un lucru foarte drăguţ."

"Consider că persoanele alese cum le-am numi au o importanţă deosebită în mijlocul nostru," spun alţi studenţi la Medicină, colegi cu maica Florentina. 

Cinci măicuţe catolice s-au înscris anul acesta la Medicină şi la Şcoala Postliceală Sanitară din Iaşi.

"Mai merge, mai pot studia m-am gândit şi aş mai putea încerca ceva nou şi, de aceea, m-am hotărât pentru această şcoală. Eu mi-aş dori chiar de pe acum să găsesc undeva pentru a face un voluntariat," spune maica Gabriela Robu, cursantă la Şcoala Postliceala Sanitară.

Edmond Ciumaşu, directorul Şcolii Postliceale Sanitare din Iaşi: "ele aduc o anumită stare de spirit în şcoală, o stare de spirit benefică, am observat că sunt modele de moralitate şi de comportament."

"Călugării, călugăriţele au un specific aparte. Adică unele de ocupă de educaţia copiilor, altele de educaţia tinerilor, lucrează cu persoane vârstnice şi atunci este nevoie pentru asemenea munci de persoane calificate," a explicat Cornel Cadar, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolică Iaşi.

După absolvire, măicuţele vor profesa în centrele pentru bătrâni sau persoane cu dizabilităţi pe care Catedrala Romană-Catolică le deţine sau vor fi pregătite pentru activităţile misionare din ţările subdezvoltate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Autorităţile din Turcia, mesaj pentru turişti! Ce se întâmplă cu vacanţele programate. Destinaţiile preferate
Digi FM
Daciana Sârbu, despre deschiderea de a-și asuma o relație cu un bărbat mai tânăr după divorț: "Toată viața am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Benny Blanco, prima reacție după scandalul „picioarelor murdare”. Ce spune artistul despre igiena sa: „Știu...
Film Now
Ce spune Harvey Weinstein despre relația fostei lui soții cu Adrien Brody: "Georgina a suferit teribil din...
Adevarul
Donald Trump și insula aflată în centrul noii ordini mondiale
Newsweek
La ce oră este livrată azi pensia pe card? Pensionarii iau banii în funcție de oraș și de bancă
Digi FM
Motivul pentru care Șerban Huidu nu a făcut închisoare pentru accidentul cu trei morți din 2011: „Cu asta am...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce râsul este contagios. Explicația din spatele unui gest aparent banal
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Mickey Rourke, evacuat oficial din casa sa din Los Angeles. Actorul a pierdut locuința după o datorie de...
UTV
Theo Rose a publicat imagini rare cu mama ei. Artista spune că Nina Diaconu „a devenit mai frumoasă odată cu...