Istorie devenită ruină. Casa Ghica, ridicată în 1820, a găzduit Conservatorul din Iaşi

Data publicării:
FOSTUL CONSERVATOR

Casa Ghica - Kefal, așa cum este numita cladirea în care a funcționat Conservatorul din Iași, a fost ridicata în anul 1820. Inițial a avut un singur nivel, ceva mai târziu, însa, i s-a mai adaugat un etaj, însumând 14 camere. De-a lungul timpului a avut mai mulți proprietari, dar şi locatari celebri.

Sorin Iftimie, istoric: "Aici a locuit şi Prinţul Albert Ghica, care, în 1913, a fost candidat la tronul Albaniei, şi un nepot al său, Ghica, cunoscut ca Grigr şi mai putem spune că tot în această casă, tot în anii Primului Război Mondial, a decedat autorul „Apusului de Soare", Barbu Ştefănescu Delavrancea."

În anul 1846, casa a fost închiriata Conservatorului din Iași, iar aici s-au ținut cursuri. Imediat dupa Revoluție, clădirea a fost revendicată, iar în anul 2005 a fost încredințata unui moștenitor. Se zvonea atunci că imobilul va fi transformat într-o pensiune sau un minihotel. N-a fost sa fie așa, și în același an, clădirea a fost scoasă la vânzare. A cumpărat-o un investitor privat, care a plătit pe ea aproape jumătate de milion de euro.

"Din câte imi amintesc, la vremea respectivă lucrurile păreau să fie în ordine, era o vânzare făcută cumva la vedere, se oferise cel mai mare preţ până atunci în Iaşi, e vorba de vreo 400.000 de euro pentru o clădire veche," a mai spus istoricul. 

Din clădire a rămas acum doar scheletul. Geamuri sparte, bucați de caramida și tencuiala cazute, și o poarta blocată de un lacăt. Deși imobilul este trecut în patrimoniul național, singurul care poate cere un proiect de reabilitare este proprietarul, care nu mai locuiește de mulți ani în România și care nu s-a mai interesat de soarta acestei cladiri.

"Nu a existat o documentaţie depusă de restaurare, de consolidare, de refacere a monumentului istoric," a spus Virgil Babîi, director la Direcția Județeană de Cultură din Iași.

În ţările din vestul Europei, legile sunt mult mai aspre. Dacă nu se îngrijesc de astfel de monumente istorice, proprietarii sunt amendați și chiar expropriați.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri