Jandarmii ieșeni au plantat paltini și carpeni la Ciric

Data publicării:
COPERTA PLANTARE COPACI

25 de angajaţi ai Jandarmeriei Iași au fost trimiși să împădurească zona Ciric. Au pus mâna pe lopată și femeile în uniformă.

„Trebuie puţin efort fizic, dar facem faţă,” a spus Diana Manolache, sergent major la Inspectoratul Județean al Jandarmeriei Iași. 

„Suntem, deja, la al treilea copăcel plantat. Mă aşteptam să fie mai greu. Am mai fost la activităţi de genul ăsta. Este foarte frumos. Avem o satisfacţie în privinţa asta, protejăm natura şi ajutăm mediul înconjurător,” a spus Raluca Ticu, subofițer în cadrul Jandarmeriei Iași. 

„Facem ceva frumos pentru locul care e de mult, cât de cât, nearanjat,” a spus Constantin Neagu, plutonier major IJJ Iaşi.

Jandarmii au plantat 100 de puieţi de paltin şi carpen.

„Prin acest eveniment dorim să venim în sprijinul comunităţii şi prin altfel de activităţi sau de misiuni pe care le desfăşurăm,” a adăugat maior Mihai Cojocariu, ofiţer relaţii publice IJJ Iaşi.

Jandarmii au primit ajutor și de la trecători. Cristian, student în anul II la Facultatea de Construcţii şi Instalaţii, a vrut să planteze și el un pom: „Am o pauză la facultate și am zis să fac şi eu un act de voluntariat. Ar trebui să, măcar, un singur pom să planteze şi ei pentru că la câtă populaţie este în Iaşi, ar fi şi pomi plantaţi.”

Prin astfel de acțiuni, jandarmii se pregătesc de Ziua Jandarmeriei Române, sărbătorită pe 3 aprilie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri