Joc inedit pentru adolescenți și adulți. Jucătorii sunt captivi într-o încăpere și caută indicii să se elibereze

Data publicării:
ESCAPE ROOM 2

Escape Room este primul joc de tip puzzle din zona Moldovei. O activitate cu jocuri de logică, creativitate, comunicare și puzzle-uri, destinată pentru teambuilding-uri, turişti, dar şi pentru profesioniştii pasionați.

”Noi am văzut ideea că există în mai multe locuri în lume şi că e un proiect, care să spunem abordabil, din ce în ce mai mulţi oameni care participă la tipul ăsta de activităţi şi am zis că trebuie să oferim oportunitatea asta şi oamenilor din Iaşi,” a explicat George Oprea, cofondator Escape Room.

Escape Room este un concept creat după povestea profesorului Apetrei, un mathematician și pasionat de șah.

”Pentru ieşeni şi nu numai pentru că avem oameni care vin şi din alte locaţii să joace la noi înseamnă o provocare. Camera te pune să gândeşti, te pune să colaborezi, te pune să comunici cu ceilalţi membri ai echipei tale. Te pune să ieşi un pic din cotidianul zilnic şi să faci ceva diferit,” a mai spus George Oprea.

Cea mai mare provocare, pentru participant, o reprezintă evadarea.

”Nu am ştiut la ce să mă aştept. Am mai văzut cazuri din alte ţări, camere asemănătoare. Puzzle-urile au fost foarte interesante pentru că sunt obiecte vechi. Dă o atmosferă interesantă. Misterul e întotdeauna atrăgător şi chiar m-a surprins plăcut că am văzut puzzle-uri total necovenţionale,” povestește un jucător.

”Totul este făcut într-o manieră plăcută: stilul camerei şi atmosfera, muzica silenţioasă ca în jocurile de acest tip de pe calculator, melodia care trebuie să te calmeze, dar nu o face. Astea fac ca toţi să devină nervoşi, agitaţi,” a spus un jucător străin care a acceptat această provocare.

Conceptul de Escape Room a fost adus undeva prin 2011 în Budapesta, în viaţa reală în care oamenii puteau să interacţioneze fizic cu obiecte ca să evadeze dintr-o cameră. Povestea acestui joc inedit, o puteți urmări pe larg, marți, începând cu ora 20:00, la Turist Acasă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri