La 25 de ani după Revoluția din 1989, Gelu Voican Voiculescu s-a întâlnit cu revoluționarii din Iași

Data publicării:
carte revolutie

Alexandru Tacu, în vârstă de 84 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuți luptători anticomuniști din Iași. El este și unul dintre foștii deținuți politici care au participat la organizarea protestelor împotriva regimului comunist. Muncitorii de la Combinatul de Utilaj Greu au cerut ieşenilor să iasă în stradă. Totul a fost însă dat în vileag şi securitatea i-a arestat pe organizatori.

Alexandru Tacu: ”În 4 decembrie am fost avertizat că la Iași se va răscula lumea și va demonstra. E un strat de revoltă. Revoluția anticomunistă la Iași a însemnat ieșirea în stradă cu chiote și cântece, manifestate de populația oprimată.”

În decembrie 1989, revoluționarii au stabilit ca fiecare în parte să anunțe câte trei persoane. În acest fel, sperau ei, nu vor fi depistați de Securitate.

Titi Iacob, revoluționar: ”Și care au subscris cu noi, toți au fost cu noi și pe 14 decembrie ne-am deplasat toți, fiecare în cont separat în Piața Unirii. În Piața Unirii nu s-a mai desfășurat această acțiune că eram monitorizați de forțe de ordine, probabil că s-a deconspirat de cineva, tot dintre noi.”

Cinci zile mai târziu, Iacob Titi a fost luat de la locul de muncă şi arestat. Oraşul a fost împinzit de către forţele de ordine, iar revoluţia a eşuat.

”Începutul incontestabil al revoluției române a fost acțiunea dumneavoastră din 14 decembrie, chiar dacă ea a fost jugulată de intervenția autorităților, dar ea a marcat semnalul de declanșlare a Revoluției române,” a povestit Gelu Voican Voiculescu, reprezentantul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor.

Bogdan Abălași, subrefectul județului Iași: ”Țin minte cum, pe Independenței, pe Anastasie Panu erau tancurile care treceau prin aceste artere principale din Iași. De asemenea, țin minte că era foarte multă poliție, prin Piața Unirii.”

Evenimentele din 13- 14 decembrie 1989 de la Iaşi vor fi studiate de către istorici. Pe baza documentelor existente, aceştia sunt de părere că Iașul ar fi putut declanşa revoluţia, dar că toate acţiunile au fost oprite de forţele de ordine. Protestatarii de atunci au fost eliberaţi din arest abia după 22 decembrie 1989.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri