La Iași se strânge deja prima recoltă de struguri, din sere 

Data publicării:
STRUGURI 1

Proprietarii conacului au reuşit în acest an, în serele proprii, să cultive mai multe soiuri de struguri de masă. Sunt struguri de calitate superioară care ajung la maturitate cu câteva luni mai înainte decât majoritatea soiurilor. Ei sunt crescuţi fără folosirea substanţelor chimice, iar acesta este şi motivul pentru care sunt mult mai gustoşi şi sănătoşi decât strugurii din marile magazine.

„În serele noastre reuşim să scoatem până la patru sau chiar cinci ori mai multă producţie decât pe teren. Strugurii pe care îi vedeţi nu sunt trataţi cu absolut nimic, totul este ecologic, doar apă, atât, irigaţie. Din cauza spaţiului protejat, nu avem probleme cu prădători, nu avem boli, deci strugurii nu sunt trataţi cu absolut niciun fel de pesticid”, spune Andreea Ştefănuc, administrator al serelor.

Ciorchinii care cântăresc peste un kilogram.

 

Specialiștii spun că strugurii crescuți în sere nu numai că sunt mult mai gustoşi, dar soiurile cultivate, aduse din Republica Moldova, rezistă până la minus 32 de grade Celsius. După această primă recoltă, administratorii serelor intenționează să extindă culturile pe suprafeţe mai mari. O parte din producție va merge la export.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri