Lecţii de dans, la recomandarea specialiştilor: “dansul nu trebuie să lipsească din educația copiilor”

Data publicării:
dans modern

Adrian și Georgiana sunt dansatori și antrenori de dans sportiv de mai bine de 10 ani. Au reprezentat România la campionate naționale și internaționale de profil, iar în anul 2005 s-au aflat chiar la Campionatul Mondial de Latino. Şi-au înființat propria sală de dans și se ocupă cu antrenarea tinerilor pasionați de acest sport.

“Crezul nostru este de a pune accentul pe calitate. Ne-am dorit să avem perechi bine pregătite, de care să ne putem ocupa personal până la micile detalii. Ei să aibă un rezultat cât mai bun din ce pot face ei. Fiecare se poate dezvolta până într-un anumit punct. Datorită acestui crez, în acest moment suntem foarte, foarte bucuroşi să coordonam perechi foarte bune,” a spus Adrian Ciutoiu, antrenor dans sportiv.

Adrian este de părere că dansul ar trebui practicat de copii, indiferent de vârstă și asta pentru că ajută la o dezvoltare armonioasă, atât fizică cât și psihică:

“Din păcate, societatea noastră pune etichete de mici. Daca eşti băiatm nu ai ce căuta la dans, dacă eşti fată, la fotbal. Eu aş scoate dansul din categoria sporturilor pe care alegi să le faci şi le-aş pune lângă engleză. Dansul este următoarea limbă străină pe care nu o vorbeşti, e un limbaj non verbal, universal, chiar dacă nu vor face dans, dacă fac fotbal de performanţă, e nevoie să ştie să danseze.”

Adrian și Georgiana formează un cuplu nu doar pe ringul de dans, ci și în viața de zi cu zi. S-au cunoscut la un campionat de dans în 2003, iar de atunci destinul le-a surâs:

“Am rămas împreună şi în viaţa personală, nu neapărat ca un stereotip. Iaşiul reprezintă un alt nivel pentru mine. Mutarea a fost cu atât mai spectaculoasă, planurile mele se îndreptau spre Bucureşti. Dupa ce am găsit-o pe Georgiana, am schimbat tot. Totul s-a întâmplat într-o lună de zile. M-am avântat către tot nou, cu dansul în Iaşi.”

Dansul, o activitate atractivă, pasională și sensibilă ascunde numeroase sacrificii și zeci de ore de muncă petrecute în sala de antrenament. Însă, dincolo de performanță, dansul reprezintă poate una dintre cele mai frumoase maniere de a exprima sentimentele.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri