Liturghie de hirotonire la catedrala ”Sfânta Fecioară Maria, Regină”

Data publicării:
catolici 2

După mai mulţi ani de formare umană, intelectuală şi spirituală, cei 29 de diaconi vor fi hirotoniţi preoţi: 14 pentru Dieceza de Iaşi, 13 călugări franciscani conventuali, un călugăr franciscan capucin şi un călugăr de la Congregaţia "Don Orione".

Liturghia de hirotonire, care va începe la ora 11.00, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină", va fi prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi. Vor participa ÎPS Patrick Altham Kelly, arhiepiscop emerit de Liverpool (Anglia), PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, superiori ai Provinciei "Sfântul Iosif" a Fraţilor Minori Conventuali, ai Custodiei "Fericitul Ieremia" a Fraţilor Minori Capucini, ai Congregaţiei "Don Orione", profesori de la institutele unde au studiat candidaţii, preoţi din ţară şi străinătate, părinţi şi rude ale candidaţilor, precum şi mulţi credincioşi.

După proclamarea Evangheliei, candidaţii vor răspunde prezent la auzirea numelui şi vor face un pas în faţă. După ce toţi vor declara înaintea poporului că vor să-şi asume misiunea Preoţiei, episcopul va primi din partea lor promisiunea de ascultare şi respect.

Cei hirotoniţi vor îmbrăca hainele specifice preotului (stola şi ornatul), iar apoi vor avea loc ungerea mâinilor cu sfânta crismă, înmânarea pâinii şi vinului şi vor primi sărutul păcii.

După hirotonire, în una dintre următoarele duminici (29 iunie, 6 sau 13 iulie), preoţii nou-sfinţiţi vor celebra prima sfântă Liturghie în localităţile natale. La 1 august vor primi din partea superiorilor numirile pentru locurile în care vor sluji: în parohiile din Moldova, în ţările în care sunt comunităţi de români etc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri