Membrii PNL Iași se întâlnesc pentru desemnarea unui președinte interimar în locul lui Relu Fenechiu 

Data publicării:
exterior pnl iasi

Liderii locali ai PNL spun că, în acest moment, nu se pune problema unei alte candidaturi. Astfel încât, procedura de înlocuire a lui Relu Fenechiu ar trebui să fie una extrem de simplă și, de sâmbătă, Mugur Cozmanciuc să preia conducerea PNL Iași.

Cei 26 membri ai biroului județean PNL se vor intâlni sâmbătă pentru a-l valida oficial. De altfel, Mugur Cozmanciuc a fost numit intermar la șefia PNL Iași de joi seară, când Relu Fenechiu și-a dat demisia din partid, înainte de a se prezenta în arestul poliției.

În cadrul aceleași ședințe, membrii PNL vor discuta despre viitorul partidului și despre strategiile de consolidare a acestuia în vederea obținerii unui rezultat cât mai bun la alegerile europarlamentare. Practic, liberalii se tem că această condamnare a celui mai important lider local să nu diminueze scorul în alegeri pentru PNL Iași.

Relu Fenechiu a fost președintele filialei teritoriale PNL din 2004.  

În prezent, Mugur Cozmanciuc este deputat în Colegiul 1 al județului Iași și deține din 2009 funcția de vicepreședinte al PNL Iași. În 2012, a fost numit secretar de stat în Ministerul Mediului și Pădurilor. Cozmanciuc este perceput ca un apropiat al lui Relu Fenechiu. Din iunie 2004 până în august 2006 a fost consilier municipal. În mai 2008 a fost ales Consilier Județean în Consiliul Județean Iași, unde a fost lider de grup al PNL.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri