Mihail Vlasov, condamnat definitiv. Fostul şef al Camerei de Comerţ va sta cinci ani după gratii

Data publicării:
VLASOV ARESTAT

Mihail Vlasov a fost denunţat la DNA de un om de afaceri, de la care ar fi cerut, în martie 2014, un milion de euro. La scurt timp după denunţ, Mihail Vlasov a fost prins, într-un restaurant din Bucureşti, după ce a primit de la omul de afaceri o primă tranşă de 200.000 de euro.

Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că în schimbul acestor bani, avocatul ieşean i-ar fi promis omului de afaceri că-şi va folosi influenţa, pe care a lăsat să se creadă că o are asupra arbitrilor din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ a României, şi că îi va determina pe aceştia să pronunţe o hotărâre arbitrală favorabilă omului de afaceri.

Odată cu această condamnare, Mihail Vlasov va fi exclus şi din baroul de avocaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri