Ministerul Educației vrea ca elevii să facă patru ore de sport săptămânal. La Iași, jumătate dintre școli nici măcar nu au săli de sport

Data publicării:
Sala sport3

La Liceul Vasile Alecsandri din Iași, cei 1200 de elevi fac orele de educaţie fizică într-o sală de sport improvizată într-o clasă. Şi asta pentru că în jurul școlii nu este suficient spațiu pentru construirea unei noi săli care să îndeplinească normele europene obligatorii pentru finanţare.

„Facem sport după condiţiile pe care le avem. Încălzirea aparatului locomotor şi după aceea gimnastica acrobatică, cu dezvoltarea forţei musculare şi aşa mai departe, sărituri la aparate. Ceea ce putem şi noi,” a spune Ioan Ivaşcu, profesor de educație fizică.

Nici terenul de sport nu este suficient de încăpător pentru elevii liceului.

„Încercăm să cuplăm orele de educaţie fizică pe acelaşi nivel de vârstă sau apropiate ca şi vârstă. Băieţii să fie preluaţi să lucreze cu un profesor iar cu fetele celălalt,” este soluția găsită de profesori, explică Costantin Cotea, de asemenea profesor de educație fizică la liceul „Vasile Alecsandri”.

O soluţie ar fi ca municipalitatea să acorde fondurile necesare pentru construcţia sălii de sport.

„Se poate amenaja, construi o asemenea sală pe terenul de sport existent care şi el este la dimensiuni nu standard dar poate fi făcut acolo o sală de sport amplasată pe dimensiunile terenului. Introducerea unor ore de sport în plus pe această infracstructură pe mine mă înspăimântă,” a declarat Nelu Tudorache, director al Liceului Vasile Alecsandri Iaşi.

În mediul rural, condițiile sunt mult mai grele. La școala cu clasele I-VIII din comuna Strunga nu există condiții decente nici în sălile de clasă, iar de sală de sport nici nu poate fi vorba. Vara, copiii fac orele de educație fizică în spatele școlii iar în timpul iernii profesorii trebuie să gasească activități care pot fi făcute în clase.

„Tot timpul trebuie să vii cu ceva, copilul se plictisește, nu poți să faci același lucru în fiecare zi, adică nu poți să joci șah. El așteaptă să aibă activitate, ei așteaptă orele de educație fizică să se manifeste, să își consume energia,” spune Elena Enoiu, profesor de educație fizică. 

„Cred această problemă ar trebui să facă obiectul unui program de anvergură naţională cu fonduri naţionale sau europene. Nevoie de investiţii pentru terenuri şi săli de sport este majoră,” a spus Camelia Gavrilă, inspector general al ISJ Iaşi.

În prezent, elevii fac cel mult două ore de sport pe săptămână.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât a ajuns să coste să-ți construiești o casă de 50 mp: Prețurile la materiale de construcție, dar și...
Digi FM
O româncă stabilită de 12 ani în Spania a crezut că este curtată de Brad Pitt: „Se juca foarte mult cu...
Pro FM
Declarația surprinzătoare a lui Randi: "Nu am iubit niciodată. Nu e greu să trăiesc așa". Religia și...
Film Now
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti și-au dus relația la un alt nivel. Modelul în vârstă de 25 de ani și-a...
Adevarul
„Lâna de aur", cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca...
Newsweek
VIDEO Franța face o muniție specială pentru avioanele F-16 din Ucraina. Ce bombe îi lovesc pe ruși?
Digi FM
Carne de pui îngălbenită artificial pentru a părea mai bună. “Unii dintre pui sunt vopsiți prin hrănire...
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o pisică reușește să evadeze dintr-o cușcă a devenit viral: „E ca un spion. Nimic nu o poate...
Film Now
Keanu Reeves și iubita lui, Alexandra Grant, fotografiați când se sărută. Starul din „Matrix” pare să-și fi...