Mobilizare pentru fapte bune. 500 de voluntari au împădurit o zonă predispusă alunecărilor de teren

Data publicării:
impadurire

500 de ieșeni s-au mobilizat și au mers în comuna Bălțați ca să planteze copaci. Deși nu erau obișnuiți cu sapa, tinerii au ascultat cu atenție indicațiile și au aflat că durează doar câteva minute ca să plantezi un copac.

"Dacă tot suntem nemulțumiți că s-a tăiat foarte mult în ultimul timp și nu avem suficienți copaci, ne-am hotărât să venim."

"Ce poate fi mai frumos decât să ieșim în aer liber împreună cu copiii și familia și prietenii dragi? Este un mod plăcut de a ne petrece timpul, este foarte frumos, plus că este și educativ."

"E ceva sustenabil pentru că de aici înseamnă că o mulțime de oameni o să aibă o viață mai bună, terenul ăsta se recuperează și plus că suntem un exemplu pentru copiii noștri," au spus voluntarii. 

Iar alături de voluntari au fost și zeci de pompieri și jandarmi care au pus umărul la treabă, ca să le poată oferi cetățenilor un exemplu. După câteva ore de muncă, 15.000 de puieți au fost plantați de către voluntari.

"Aici am mai avut o acțiune în primăvară, dar datorită secetei trebuie să reluăm activitatea. Aici nu a fost niciodată pădure și precum vedeți terenul este degradat și de la an la an lucrul ăsta se agravează," a spus Vasile Aștefanei, primarul comunei Bălțați.

Acțiunea a făcut parte dintr-un proiect amplu, în cadrul căruia un milion de copaci au fost plantați simultan în 30 de județe din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri