Nereguli la Institutul de Psihiatrie Socola. 38 de angajaţi, acţionaţi în instanţă după ce au încasat, ilegal, sporuri

Data publicării:
SPITALUL SOCOLA VARA

"În baza prevederilor Ministerului Sănătății, decid : Începând cu data de 21.05.2015, ... va beneficia de spor pentru condiții de muncă deosebit de periculoase de 50 la sută la salariu de bază." O astfel de înștiințare au primit cei 38 de angajați de la staționarul de zi și ambulatoriul Institutului de Psihiatrie din Iași.

Cadrele medicale au aflat că vor primi spor de periclitate de 50 la sută, și nu de 75 la sută, așa cum au primit în ultimii ani, pentru că nu lucrează la patul pacientului. Mai mult decât atât, vor fi nevoiți să dea înapoi banii pe care i-ar fi primit ilegal.

Gabriel Oprișanu, manager la Institutul de Psihiatrie Iași: "a fost acordat, eronat, un spor de 75 la sută, când regulamentul de sporuri prevede un spor doar de 50 la sută. Urmează să vedem cine a greșit, care este valoarea și întinderea prejudiciului și, bineînțeles, vom declanșa și o anchetă administrativă."

Greșeala a fost descoperită de Corpul de Control al Ministerului Sănătății. Prejudiciul a fost calculat la aproape 500.000 de lei, însă valoarea exactă se va stabili după ce se va finaliza ancheta deschisă de conducerea institutului. După ce se va stabili suma exactă, conducerea spitalului îi va da în judecată pe angajați, ca să recupereze banii. 

Cadrele medicale consideră nedreaptă decizia de corectare a sporurilor

"Medicii psihiatri care lucrează în unități cu paturi, adică în saloane, au un anumit spor. Noi, care lucrăm în aceleași condiții ca și ei avem alte sporuri. Mi se pare nedrept. Pacientul psihiatric este imprevizibil, au fost colegi de-ai noștri agresați, au fost înjunghiați," a explicat Ștefan Ghiorghiu, medic primar în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola.

Viorel Bulhac, asistent șef în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola: "nu este regim hotelier, dar profesional sunt aceleași activități, de aia nu înțeleg și nu cred că este potrivită o astfel de măsură, de tăiere a sporurilor cu 25 la sută."

Cadrele medicale cer ca prejudiciul să fie recuperat de la persoana care a acordat greșit sporul. Liderul sindicatului SANITAS a început deja să strângă semnături, ca să îi poată reprezenta pe angajați în instanță.

"În urma raportului făcut de Curtea de Control, au spus că aceste sporuri au fost date ilegal și chiar se gândesc să se îndrepte asupra salariaților pentru recuperarea prejudiciului. Eu cred că, de fapt, greșește Corpul de Control al Ministerului, care au reinterpretat legea după cum au vrut dumnealor," susţine Sergiu Apostol, lider sindicat.

După finalizarea anchetei interne, spitalul va acționa în instanță individual pe fiecare dintre cei 38 de angajați.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri