Pacienți cu probleme grave de sănătate, trataţi cu liste de aşteptare

Data publicării:
pacienti

Persoanele cu probleme grave de sănătate sunt nevoite să îşi amâne tratamentele luni de zile din cauză că spitalul de Recuperare din Iași este supraaglomerat. Ioan Grebenişan a suferit în 2009 un accident vascular în urma căruia a rămas paralizat pe partea dreaptă. Mâna şi-a revenit, însă mai are probleme cu piciorul. Vine de două ori pe an la Recuperare Neuromotorie, însă mereu se înarmează cu răbdare pentru că are de aşteptat până este programat.

Pacienţii spun că pauzele mari între şedinţele de recuperare îi afectează.

Conducerea unităţii medicale susţine că cele 530 de paturi sunt insuficiente.

”Din păcate soluţiile sunt foarte, foarte puţine. Sunt pacienţi cronici care nu au altă soluţie decât să aştepte. Nu avem decât 80 de paturi pe Secţia de Recuperare Neuromotorie şi pacienţi sunt, în evidenţa secţiei sunt cel puţin 400 de pacienţi, iar la Neurologie situaţia este şi mai delicată, tot pe aproximativ 80 de paturi avem foarte foarte mulţi pacienţi,” a declarat Carmen Cumpăt, managerul Spitalului de Recuperare Iaşi.

Deficit se înregistrează şi în rândul medicilor. Numai 55 de specialişti lucrează în spital, deşi schema de personal prevede peste 70 de posturi.

”Sunt extrem de multe accidente de maşină, căderi accidentale, accidente vasculare, tumori cerebrale. Numărul bolnavilor este extrem de mare. Nu-i numai judeţul Iaşi, sunt şi judeţele limitrofe, vin şi din Tulcea,” a spus Ana-Crăiţa Bădescu, şeful secției de Recuperare Neuromotorie.

Anual, peste 22.000 de pacienţi beneficiază de internare şi tratament în Spitalul de Recuperare din Iaşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri